Tot mai rar
Autor: Traian Dorz
Album: Cântări nemuritoare
Categorie: Slujire
Tot mai rar auzi cuvântul
cel curat și credincios
ce cuprinde adevărul
sfânt, cum l-a lăsat Hristos.

Tot mai rar îi vezi pe oameni
prețuind ce-i luminos
si-nsetând de curăția
umbletului cu Hristos.

Tot mai rari sunt credincioșii
ce cu-n duh adânc, pios,
gustă și trăiesc minunea
părtășiei cu Hristos.

Tot mai rari sunt doritorii
care-și strâng curat folos
aurul înțelepciunii
din Cuvântul lui Hristos.

Tot mai rari sunt ochii milei
către plânsul dureros
tot mai rari neprihăniții
chinuiți pentru Hristos.

Tot mai rari... Dar când din lume
cel din urmă va fi scos
va veni grăbit pârjolul
Judecații lui Hristos.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/58793/tot-mai-rar