Suveranitatea lui Dumnezeu in mantuirea oamenilor
Autor: Paul Timoce
Album: fara album
Categorie: Doctrină

Suveranitatea lui Dumnezeu în mântuirea omului se vede în faptul că El alege/rânduie/predestinează sau selectează oameni spre mântuire

Această selecție pentru viață este nemaipomenit de clar argumentată în Sfintele Scripturi. În continuare am sa aduc înaintea cititorului versete biblice care indică foarte clar această idee cum că Dumnezeu alege oameni pentru a le da mântuirea, subliniind cuvintele care indică în cel mai clar mod posibil alegerea pentru viață.

„Noi însă, fraţi prea iubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului” 2 Tes. 2:13

„El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii2 Tim. 1:9

„Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos1 Tes. 5:9

„Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea” Ioan 15:16

„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui” Efeseni 1:4

ne-a rânduit mai dinainte (versiunea King James zice că ne-a predestinat) să fim înfiaţi prin Isus Hristos” Efeseni 1:5

„În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale” Efeseni 1:11

„ [...] după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu Ioan 17:2

„Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică, au crezut” Fapte 13:48

„Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi

„El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” Matei 24:31

„Şi dacă n-ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n-ar scăpa; dar le-a scurtat din pricina celor aleşi” Marcu 13:20

„Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi Marcu 13:22

„ Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei?” Luca 18:7

„Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii care trăiesc ca străini împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia”1 Petru 1:1

„Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea” Ioan 15:19

„Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să facă de ruşine pe cele tari.  Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt” 1 Cor. 1:27

„De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică” 2 Tim. 2:10

„Pavel, rob al lui Dumnezeu, şi apostol al lui Isus Hristos, potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţa adevărului, care este potrivit cu evlavia” Tit 1:1

„Ascultaţi, prea iubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia?Iacov 2:5

„Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi” Rom. 8:29

„Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, şi nu făcuseră nici bine nici rău, ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă, s-a zis Rebecii: Cel mai mare va fi rob celui mai mic, după cum este scris: "Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât” Rom. 9:11-13

"Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost jungheat" Apoc. 13:8

„Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea” Rom. 9:18

„Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă” Rom. 9:16

Cred că o citire atentă a acestor versete cu inima sinceră și curată înaintea Domnului va fi suficientă pentru a convinge pe creștinul real că Dumnezeu într-adevăr alege oameni pentru mântuire...

Care sunt criteriile pe baza cărora se face această alegere pentru viață?

Bineînțeles că în majoritatea bisericilor evanghelice de azi circula ideea arminiană cu privire la alegere pe baza precunoașterii... Dumnezeu a văzut mai dinainte credința aleșilor și pe baza ei a ales. Aș dori să afirm cât se poate de clar că această explicație nu oferă nici un răspuns la întrebarea de mai sus ci este un mod foarte "educat" de a evita răspunsul biblic...

Să zicem că eu, deoarece sunt foarte bogat și foarte generos, aleg să trimit un cec de 1 milion de dolari persoanei X... Puteam să aleg să trimit acești bani persoanei Y dar am ales totuși pe X din anumite motive.  O întrebare logică se ridică într-o astfel de împrejurare și anume, de ce X si nu Y? Bineînțeles că dacă aș fi un teolog arminian aș răspunde că l-am ales pe X deoarece în preștiința mea am știut că X va avea banii... Un observator atent mi-ar explica frumos că e normal să ști în preștiința ta că X va avea banii din moment ce tu plănuiești activ să-i oferi suma aceasta de bani...  Totuși întrebarea: "De ce X si nu Y?" nu-și primește răspuns în felul acesta...

E normal ca Dumnezeu să știe că unii vor avea credință și vor răspunde chemării lui Hristos deoarece Biblia este cât se poate de clară în ceea ce privește faptul că, credința vine de la Dumnezeu și nu este contribuția omului... Dumnezeu dă credință aleșilor Săi și nici un om evlavios și smerit nu va zice vreodată că a crezut prin propriile-i forțe, fără ajutorul lui Dumnezeu! Motivul alegerii nu este meritul găsit în vreun om... Eu nu voi fi mântuit deoarece am fost mai credincios și mai special decât bețivul care umblă din șanț în șanț si nu crede Evanghelia... Eu voi fi mântuit deoarece Dumnezeu a ales să mă mântuie fără să se uite la meritele mele si mi-a dat credinta. Nu prin fapte, zice Pavel, ca să nu se laude nimeni.

Dar, va zice cineva, întrebarea rămâne fără răspuns! Pe baza căror criterii alege Dumnezeu oameni pentru viața veșnică? Aici îmi voi pleca smerit capul și voi recunoaște că nu știu să răspund deoarece Biblia nu oferă răspuns... Biblia zice doar că nu prin fapte sau merite omenești, ca să nu se laude nimeni. Potrivit lui Pavel în Efeseni 1, Dumnezeu face totul după sfatul voii Sale iar eu, un biet păcătos mântuit prin har, nu am luat parte la acest sfat. Pot doar să mă încred în Dumnezeu, știind că El este bun și drept, știind că El știe mai bine pe baza căror criterii a ales să scrie numele unora în Cartea Vieții și să treacă cu vederea pe alții... Oricum, nici un om nu merită să aibă viață deoarece toți au păcătuit. Faptul că unii vor avea viața este deja lucru mare și uimitor pe care noi nu-l apreciem destul deoarece suntem prea ocupați să căutăm nod în papură lui Dumnezeu dovedind astfel că mărturia Scripturii despre noi, oamenii, este adevărată. Suntem răi deoarece în loc să apreciem faptul că bunătatea lui Dumnezeu mântuie pe unii, protestăm împotriva faptului că ea, bunătatea, nu-i mântuie pe toți, ca și cum toți oamenii ar fi nevinovați si Dumnezeu este rău din cauza faptului că e suveran doar în mântuirea unora...

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/58794/suveranitatea-lui-dumnezeu-in-mantuirea-oamenilor