alergarea cere
vamă spre trudire
timpul nu se-ntinde paşilor covor
dimineaţa-şi lasă
zorii să deşire
ochii neagă zvonul dat urechilor

(peste gardul zilei se cocoţă noaptea
ucenicii simt treceri spre abrupt
moartă-n crăpătura cuiului din cruce-i
Raza răsărită din Necunoscut)

cine-a pus grădina asta de măsline
între noi şi viaţă ca o ‘mpiedicare?
fug, aleargă-n graba veştii dimineaţă
sar peste grădină, sar peste frustrare

paşii-n rostogol-uri
sar chiar peste fugă
graba regăsirii e ca o ştafetă
cu gura căscată mormântul se miră
cum îi sar intrarea
paşii ce în fugă
îndoieli deşiră