“De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” Marcu 11:24

Rugăciunea pare a fi cenușăreasa bisericilor evanghelice în vremuri ca acestea, adeseori neiubită și nedorită. Ea este neiubită și nedorită deoarece în mare parte nu este nici înțeleasă și nici experimentată.

Versetul de mai sus pare incredibil și de necrezut pentru majoritatea creștinilor din zilele noastre. Cum? Oare înțeleg eu bine ceea ce zice Hristos ucenicilor aici? Oare chiar se poate primi “orice lucru” prin instrumentul rugăciunii? Adică chiar orice?

Nu, zice creștinul de rând, așa ceva nu este posibil! Ar fi prea frumos ca să fie adevărat… Versetul acesta trebuie înțeles într-un mod diferit…

Şi astfel, mulți credincioși sinceri, printre care se numără și autorul acestui articol, stau deseori departe de această incredibilă promisiune pe care Scriptura o face credincioșilor. Articolul acesta și cele care vor urma vor fi umile încercări de-ale autorului de a pătrunde cât mai adânc posibil în taina aceasta a rugăciunii…

Consider că este o pierdere enormă a nu profita și a nu beneficia de toate promisiunile pe care Dumnezeu le-a lăsat pe paginile Sfintelor Scripturi… Priviți înspre ultimele cuvinte din versetul amintit mai sus… Hristos spune ucenicilor Săi că vor avea lucrul cerut… Dumnezeu însuși, întrupat, promite că onorează rugăciunile copiilor Săi și El niciodată nu  Şi-a încălcat promisiunile… Credincioșia lui Dumnezeu și fidelitatea Lui față de beneficiarii promisiunilor Sale nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Munții pot să se clatine și stelele pot să dispară de pe cer în explozii cosmice dar Dumnezeu nu-și calcă niciodată Cuvântul. A spus oare Dumnezeu că ascultă rugăciunile mele? Atunci cu siguranță că El se va ține de cuvânt și Își va onora promisiunea…

Care este problema totuși cu atâtea așa-zise “rugăciuni” care nu mișcă mâna providenței lui Dumnezeu? De ce oare rugăciunile mele nu schimbă nimic?… Oare este Dumnezeu infidel promisiunilor Sale? Nicidecum! Adevărul este că Dumnezeu ascultă toate rugăciunile copiilor Săi, dar copii Săi nu se prea roagă la subiect, cu dorință de a avea și cu credință! Creștinul tipic, care se pleacă pe genunchi la rugăciune, se ridică de pe genunchi fără să prea știe pentru ce s-a rugat! Ce să mai zicem de dorința de a avea, care să se vadă prin ochi înlăcrimiți și inimi fierbinți? În bisericile evanghelice, în ultima vreme, doar copiii mai obijnuiesc să plângă! Cât despre credința că am primit ceea ce am cerut, nici nu mai are rost să insistăm asupra ei, deoarece nici măcar nu prea știm pentru ce ne-am rugat!

Doamne învață-ne să ne rugăm!