Editorial de iunie 2010 la Conexiuni Creştine Contemporane
Autor: Octavian Lupu
Album: Editoriale Conexiuni Crestine
Categorie: Meditatii
În debutul tumultuos al lunii iunie, marcat de neînţelegeri şi conflicte de tot felul, îmi este tot mai greu să găsesc o modalitate de a mai comunica idei şi simţăminte care să ne abată atenţia de la o realitate ce ne loveşte, ne răneşte şi ne provoacă suferinţă. Cu toate acestea, cred că există motive de bucurie indiferent de situaţiile pe care le întâlnim în viaţă.
 
Spun aceste lucruri fără a fi un optimist înnăscut, ci având în vedere ceea ce am reuşit cât de cât să înţeleg din experienţa vieţii. Bineînţeles, nu mă refer doar la propria mea viaţă, ci a vieţii în general, iar în special a vieţii oamenilor de valoare care au strălucit pe bolta timpului şi ne-au oferit învăţături de valoare.
 
În general, cred că facem o mare greşeală când ne luăm drept etalon de evaluare a realităţii doar propria noastră viaţă. Experienţa noastră limitată în spaţiu şi timp nu este suficientă pentru a emite judecăţi de valoare care să treacă dincolo de orizontul imediat a ceea ce putem distinge în negura viitorului ce se desfăşoară înaintea noastră.
 
Din fericire, inventarea scrisului ne-a ajutat să avem la îndemână experienţa ancestrală a celor ce au fost înaintea noastră şi consider că nu vom avea decât de câştigat dacă vom ţine cont de ea. Pentru a fi concret, o astfel de experienţă ne este transmisă prin „cărţi sacre”, care au trecut testul trecerii timpului, dar şi prin diferite alte lucrări ce au fost întocmite de-a lungul veacurilor.
 
Fără a fi dogmatic, ceea ce de altfel nu îmi stă în fire, ci mai degrabă pragmatic, în sensul bun al cuvântului, am folosit tezaurul de cunoaştere „depozitat” pe Internet cu scopul de a selecta câteva cugetări de valoare pentru atmosfera fierbinte şi violentă a lunii iunie 2010.
 
Vă las să judecaţi dacă aceste cugetări mai sunt sau nu de actualitate, având dorinţa sinceră de a vă oferi o alternativă la ceea ce de regulă vedem pe posturile de televiziune, citim în ziare sau pur şi simplu comentăm la serviciu, pe stradă, la biserică şi în familie.
 
Cu multă simpatie,
 
Octavian Lupu
 
Conexiuni Creştine Contemporane
www.conexiunicrestine.ro
 
Nonviolenţa ca răspuns la o realitate agresivă şi contradictorie
 
„A nu răspunde cu violenţă înseamnă să preîntâmpini nu numai comiterea violenţei fizice exterioare, dar deopotrivă violenţa interioară, în spirit. Nu este suficient să refuzi să iei viaţa unui om, ci deopotrivă trebuie să refuzi să îl urăşti.” - Martin Luther King, Jr.
 
„A nu răspunde cu violenţă reprezintă o armă puternică şi justă, care taie fără a răni şi înnobilează pe omul care o manifestă. Este o sabie care vindecă.” - Martin Luther King, Jr.
 
„Să nu fii violent este răspunsul la toate dilemele de ordin moral pe care le avem şi reprezintă nevoia stringentă ca umanitatea să învingă într-un mod pozitiv tendinţele spre asuprire şi violenţă. Omenirea trebuie să evolueze în a soluţiona toate conflictele într-o manieră care să respingă actele de răzbunare, agresiunea şi obiceiul de a răspunde cu aceeaşi monedă. Fundamentul pentru o astfel de metodă îl reprezintă iubirea.” - Martin Luther King, Jr.
 
„Să nu fii violent nu este un veşmânt pe care să îl porţi sau nu, după dorinţă. Această trăsătură de caracter trebuie să se afle în interiorul inimii noastre şi trebuie să devină o parte inseparabilă a fiinţei noastre.” - Mahatma Gandhi
 
„S-ar putea să nu fim niciodată suficient de puternici pentru a fi în întregime lipsiţi de violenţă în gândire, vorbire şi acţiune. Însă trebuie să menţinem mereu acest principiu ca un ideal continuu pentru noi şi să facem progrese substanţiale în direcţia însuşirii acestui mod de a fi.” - Mahatma Gandhi
 
„Linia frontului de luptă dintre bine şi rău este trasată prin inima oricărui om de pe pământ.” – Alexader Soljeniţin
 
„Să ne aducem aminte că de-a lungul întregii istorii, calea adevărului şi iubirii întotdeauna a învins în cele din urmă. Au existat oameni răi şi tirani, ce păreau a fi pe moment invincibili, dar în final toţi aceştia au căzut. Gândiţi-vă că nu numai o singură dată s-a întâmplat acest lucru, ci întotdeauna acest gen de persoane au căzut.” – Mahatma Gandhi
 
„Cel care în mod pasiv acceptă răul, este la fel de vinovat ca acela care ajută la perpetuarea lui. Cel care acceptă răul fără a protesta împotriva lui, în realitate cooperează cu acesta.” – Martin Luther King, Jr.
 
„Tot ceea ce suntem reprezintă rezultatul a ceea ce am gândit. Dacă un om vorbeşte sau acţionează având un cuget rău, suferinţa îl va urmări în mod sigur. Dacă o persoană vorbeşte sau acţionează având un cuget curat, fericirea îl va urma, asemenea unei umbre ce nu îl va părăsi vreodată.” – Siddhārtha Gautama Buddha
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/59216/editorial-de-iunie-2010-la-conexiuni-crestine-contemporane