“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” Ioan 3:16

“V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică” 1 Ioan 5:13

Apostolul Ioan, preocupat fiind de starea spirituală a copiilor săi în credință, scrie prima sa epistolă. Motivația lui în redactarea acestei epistole este descrisă în versetul 13 din capitolul 5 al acestei epistole. El dorea ca ei, destinatarii scrisorii, să știe că au viață veșnică. De subliniat ar fi expresia “viața veșnică” care este deseori nebăgată în seamă. În acest articol aș dori să remarcăm faptul că există o categorie de oameni cărora Dumnezeu le promite o viață fără de sfârșit în Hristos, o viață veșnică. Aș vrea să remarcăm faptul că, acești oameni vor avea cu siguranță parte de această viață veșnică deoarece Dumnezeu este credincios. El dacă a făgăduit viață veșnică, va da cu sigurață această viață veșnică celor cărora le-a făgăduit-o și anume, tuturor celor ce se încred în Fiul lui Dumnezeu.

Repet! Ioan dorea ca, credincioșii care-i citesc epistola să știe că ei au viață veșnică. Articolul următor este altă parte a răspunsului la întrebarea “cum” ne mântuie Dumnezeu. Vom zice că Dumnezeu ne mântuie până la sfârșit și că Dumnezeu sfârșește ceea ce a început prin chemarea eficientă la mântuire lucrând în credincios voință și înfăptuire pentru ca acesta să persevereze în pocăință până la sfârșit:

“Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos” Filipeni 1:6

“Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” Filipeni 2:13

Doctrina istorică a perseverenței sfinților spune că toți aceia care au fost aleși pentru mântuire și chemați într-un mod eficient de Dumnezeu, vor persevera până la sfârșit într-o viață de pocăință. Doctrina aceasta spune de asemenea că aceia care nu perseverează până la sfârșit în pocăință nu au fost nici aleși și nici chemați într-un mod eficient și nici beneficiari ai primisiunii vieții veșnice. Știm că cei care cred în Numele Fiului lui Dumnezeu au viață veșnică după cum ne spune Ioan și știm de asemenea că, deoarece viața aceasta este veșnică, ea nu poate fi pierdută. Ceva care este veșnic, se poate sfârși? Dar știm de asemenea că dacă nu perseverăm până la capătul alergării noastre, înseamnă că nu am avut niciodată o credință mântuitoare și că Dumnezeu nu ne-a născut din nou pentru Împărăție. De ce? Deoarece făgăduința vieții veșnice în Hristos este o făgăduință pe care însuși Dumnezeu o face și când Dumnezeu promite ceva, acel ceva devine realitate… Ori nu se poate ca Dumnezeu să-ți fi promis viață veșnică și tu să nu primești ceea ce ți s-a făgăduit… Mai degrabă se poate ca tu să nu fi crezut niciodată cu adevărat în Isus Hristos și de aceea să nu fi fost niciodată un recipient al mântuirii lui Dumnezeu.

Nu oricine zice: “Doamne, Doamne” va profita de această ofertă a vieții veșnice. Făgăduința este condiționată de credință iar credința fără fapte este moartă. Deci, până la urmă, știm că avem viață veșnică numai în măsura în care trăim practic cu Dumnezeu o viață de pocăință deoarece roada credinței din inimă este viața de zi cu zi care presupune fapte, sau roade. O credință bună va produce roade bune, iar o credință rea va produce roade rele. Credința mântuitoare este o credință în Numele Fiului lui Dumnezeu. Deci, o astfel de credință fiind bună, nu poate să producă roade rele.

Totul deci se reduce la această întrebare esențială: “Cine sunt acei oameni care beneficiază de promisiunea vieții veșnice?”.  Este important ca eu însumi să știu că am viață veșnică. Nu doresc să mă înșel. Apostolul Ioan, în epistola sa ne oferă câteva teste prin care putem să ne cercetăm pe noi înșine ca să vedem dacă într-adevăr suntem credincioși reali, beneficiari ai promisiunii vieții veșnice.

Să amintim doar două teste care se regăsesc în epistola lui Ioan.

În primul rând, Ioan spune că nu este suficient să mărturisim că, credem în Fiul lui Dumnezeu deoarece se poate ca mărturia noastră să fie falsă. Este necesar ca mărturia noastră să fie confirmată printr-o viață trăită în lumina Adevărului. În primul capitol din prima sa epistolă, versetul 6, el zice: “Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul”. Este adevărat că odată mântuit ești pentru totdeauna mântuit, dar de unde ști tu, care trăiești în întuneric, că ai fost odată mântuit? Dacă tu umbli în întuneric înseamnă că nu ai fost niciodată mântuit deoarece cei care au fost mântuiți cu adevărat nu mai umblă în întuneric. Ei au fost, sunt și vor fi mântuiți de păcatele lor… Ei se află într-un proces de mântuire inițializat de Dumnezeu prin chemare. Ei sunt ființe noi în Hristos și urăsc nelegiuirea iar tu, dacă trăiești în întuneric, ești un om firesc care nu a fost atins și schimbat de Dumnezeu. De aceea, primul test al credinței noastre este testul umblării cu Dumnezeu deoarece această umblare va da pe față adevărata noastră natură. Suntem noi oameni noi în Hristos sau suntem tot oameni vechi, adamici, carnali?

Testul al doilea oferit de Ioan în prima sa epistolă este testul supunerii: “Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: “Îl cunosc” şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el” (1 Ioan 2:3-4). Potrivit Sfintelor Scripturi, este o imposibilitate să cunoști cu adevărat pe Dumnezeu și să nu păzești poruncile Lui. Dacă spui că ești creștin și nu păzești Legea, ești un mincinos. Oamenii care au fost chemați de Dumnezeu însuși la mântuire prin acea chemare eficientă despre care am vorbit în primul articol sunt ființe noi în Hristos care iubesc Legea lui Dumnezeu. Ei nu vor reuși să păzească Legea în întregime într-un mod desăvârșit fără să păcătuiască deoarece în ei mântuirea încă nu a fost făcută desăvârșită, dar ei au ca semn distinctiv faptul că se străduiesc să fie plăcuți lui Dumnezeu și iubesc neprihănirea. O ființă nouă în Hristos este o ființă care iubește Legea lui Dumnezeu. Să ne cercetăm dar în lumina acestui adevăr. Iubim noi Legea lui Dumnezeu? Cum dovedim această iubire pe care o avem pentru Legea lui Dumnezeu? Oare nu prin ascultare?

Sfinții aleși și chemați de Dumnezeu vor persevera până la sfârșit și vor fi încununați cu glorie. Suntem noi oare astfel de oameni? Să ne cercetăm!