Noaptea Sânzâienelor,

La o margine de crâng,ard doi ochi în matca verde
În acorduri fremătânde, blând apasă lirei coarde
C-un arcuş de apă vie din a norilor strânsoare,
Scăpătaţi din cripta ploii la a vântului suflare

Şi înnoadă-n firul ierbii de al cerului tumult
Pe cărările umbrite, vis ascuns mai de demult,
Drept în rochia livezii într-o cuta stat la pândă,
Mă tot cheamă şi îmbie ca în mreajă să mă prindă,

Doar un pic şi îi cad pradă când obstacole se frâng,
Pe răzoare-n-spre poiana de la margine de crâng
Pun povara-mi pe-o asină şi …mă prind în hora Lor,
Doar o noapte anul are, noaptea Sânzâienelor.

Trec dar basmului hotarul, tot de mine bătucit
Îmi fac plută dintr-o nucă şi o leg cu fir sucit
Cât să-ncapă-ntrânsa steaua visului momit,
Doar o apă, numai una, până poposesc în mit

Lângă runa cea albită de destinul nemilos,
Las drept plată arginţi de rugă care zornăie milos
Şi ...iau drumul soarelui, aromit în fapt de seară,
Despicând în două cerul pe-o aripă de cocoară...

Pe aici de când n-am fost, toate par întinerite,
Adorate îmi zâmbesc şi-mi întind cupa smerite
Sânzâiana şi cicoarea, în tei flori-cercei perechi
Mai pătruns să sorb parfumul şi culorile străvechi...

Un tremol, de nedescris, ţine gândului năframă
Şi cu roşul de la macii ţintuieşte strâns în ramă
Un chip viu în tuşe roşii pe a inimii altare
Cât e zarea de întinsă, implacabil, Sfinte tare!

Bucuros îi aduc jertfă arderea din ochiul verde
Când se leagă verii rodul şi culoarea crudul pierde,
Chiar în pragul de solstiţiu prins de-al cerurilor fir
Răscolind la mituri praful cu-al credinţelor zefir...

22/24. 06.2010