Scaunul
Autor: george petre
Album: Luminita
Categorie: Trezire si veghere
Scaunul
Pentru scaun multe lupte
S-au dus în această lume
Niciun scaun niciodată
Nu se-ncumetă vreodată
Ca sa ia cuvântu-anume!
Scaunul de când e lumea
Avansată în ședere
A creat tot neajunsuri
Și nu vrea să dea răspunsuri
Preferând să stea-n tăcere...
Toți aleargă după scaun
Fiecare vrea un tron
Cu cât scaunu-i mai mare
Omul se crede mai tare
Și nu-i place unison...
Mulți cu rea mentalitate
Cred că scaunul e tot
Se înghesuie s-ajungă
Și de stă așa pe-o dungă
Sau de-i scaunul d-un cot.
Face tot ce-i stă-n putință
Se leapădă de credință
Împinge pe frați din cale
Că prea merg cu toți agale
Și n-au sfânta pocăință...
El e cel mai bun se pare
Că nu-i altu-așa ca el
Toți sunt fără-nțelepciune
Nu știu nici să facă glume
El să stea pe scăunel! ...
Doar el are pocăința
Nu-i niciunul mai de soi
El știe să se exprime
Să dea legi sau să suprime
El ar face cam cât doi !...
Ca să poată-avea un scaun
Dă din coate peste tot
Dă din gură cât e ziua
Chiar de bate apa-n piuă
Și nu ar plăti un zlot !...
El e talentat în toate
Nu știu de ce te-ndoiești
Dacă spune vreo minciună
Zice c-a făcut o glumă
Sunt și glume pocăiești !...
Scaunul îți dă de toate
Daca-ajungi sa stai pe el
Îți dă cinste,bani și faimă
Nimenea nu te defaimă
Dacă stai pe scăunel...
Când ajunge sus pe scaun
Dă cu biciul și-n părinți
Nu contează dacă doare
De-i pune cu ochii-n soare
Toți să stea ca niște sfinți!...
............................................................
Scaun,scaun fără gură,
De-ai citi și tu-n Scriptură
Ne-ai citi la toți ce scrie
Cum un pocăit să fie
Și să-și înfrâneze gura...
Ne-ai citi ce spune Domnul
Să fim mici ca s-ajungem sus !
Tronul este pentru lume
Pentru marea lumii-n spume,
Căci așa a zis ISUS :
Cine vrea să fie mare
Rob să fie mai întâi
Să slujească întâi frații
Jertfindu-se pentru alții,
Având mila căpătâi ...
Isus a venit în lume
Refuzând să stea pe tron
Însă frații vor să fie
Toți p-un scaun pe vecie
Fiecare c-un amvon!
Toți vor capi, niciunul coadă
Toți vor șefi, niciunul mic
Pe Isus l-a dus măgarul !...
Și la cină-a luat ștergarul !...
Cum Scripturile ne zic !
S-a smerit pân la țărână
Arătând la ucenici
Cum să fie-n adunare
Frații noștri fiecare
Spune-mi, frate(soră), tu ce zici?
Daca Domnul n-a vrut scaun
Tu de ce te lupți ca să-l ai ?
N-o să poți să-l iei cu tine,
Chiar un tron să ai, creștine,
N-o să poți să-l duci în rai !
Să-L lăsăm ca să domnească
Numai Dumnezeu din cer
Scaunul rămâne-n lume
N-are gură a ne spune,
Și rămâne un mister !
Dar ne va vorbi odată
Sus la dreapta judecata
Când va sta întreaga gloată
Toți cu gura larg căscată
Scaunul n-a fost pe plată !...
Amin Jul. 12. 2010 - Chicago
P.S. Acum puteti avea acces si la alte poezii cum ar fi "Descendenta" , Cafeaua, Barfa ,
Avortul , Inima de piatra , Mafia (dupa caz real) , Internetul , Telefonul lui Isaia si multe altele din
volumul de poezii "Luminita"
Daca ati citit poezia lasati-mi un scurt mesaj constructiv ! Multumesc !
Autorul
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/60089/scaunul