Mi-e dor de ziua răsplătirilor eterne
Când cerul și pământul vor fugi,
Când față-n față-L vom vedea pe Rege,
Și Slava Mirelui o vom privi.

În urmă fi-vor anii de suspine,
Dureri și lacrimi, plâns și vreme grea,
Și văi adânci, și cioburi frânte-n vreme,
Le vom uita atunci, în slava Sa.

Coroana ce-om primi-o va fi-n slavă,
Și Numele Cel Sfânt pe-a noastre frunți,
Și nicio lampă, nicio lumânare,
Nu vor mai lumina vreodată-atunci

Căci Mielul Însuși, fi-va El lumina,
Și-ntruchiparea strălucirii-n har
Și fiecare credincios al Terrei,
Își va găsi atunci supremul Dar...

Te-aștept, o Cer, aștept să intru-n tine,
Căci niciodată dorul nu-i mai greu,
Decât ca azi, când valea de suspine,
Mi-o ușurezi prin veacul de dureri,

Te-aștept atât cât n-oi putea a scrie,
Te-aștept mai mult, te-aștept gândind la Tin'
Și n-oi uita nicicând, că-n astă vreme,
Mi-ai dat de sus un strop de har divin...