SUNT SLAB…
Autor: Petrache Sorin
Album: Poeziile pocăinței
Categorie: Diverse
SUNT SLAB…
25.07.2010 (2 Împăraţi 6:1-7)

Sunt slab în fapte de credinţă că-s carne din ţărână moale,
Vino Isuse şi mă sapă – sădeşte-n mine Cuvânt tare.
Stropeşte-mă cu lacrimi sfinte de pocăinţă şi mă-nmoaie,
Dă rod deplin lucrării Tale şi creşte-mă ca pe o floare.
Când buruieni îmi cresc pe laturi, în neglijenţă, delăsare,
Ciopleşte Doamne cu putere şi pe genunchi atunci mă-ndoaie.
Când Duhul Sfânt se întristează căci prin păcate-L dau afară,
Tu, cu putere mă zideşte, ridică-mă şi dă-mi speranţă.
Învaţă-mă ce-i pocăinţa şi mărturia Tu mi-o cerne,
Învaţă-mă să-Ţi cer iertarea şi dă-mi puterea de-a discerne.
Dă-mi mărturie şi regrete, dă-mi suferinţă şi-nvăţare
Du-mă la Crucea-Ţi înroşită de Sânge sfânt şi îndurare.
Şi izbăveşte-mă Isuse, că-s păcătos dar Te iubesc,
Şi vreau să Te urmez cu totul în anii ce mi-i mai trăiesc.
AMIN.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/60456/sunt-slab