Fapte 20:19-21

O grămadă de creştini sunt înghesuiţi în "biserici-ghetou", înfometaţi programat. Li se dă să mănânce o dată pe an, în vestita săptămână de evanghelizare. Mâncare, nu, ci direct desert. În restul anului se aud maţele tulburate de foame. O luptă surdă pentru amvonul de la care, mai apoi, să nu spui nimic...

Foamea duce la pierderea puterii de a naşte!...

Nu mai naştem idei care să aducă realizare vieţii spirituale. O inţepeneală cu miros de hoit, a minţii. Şabloanele şi fixaţiile ridicole golesc bisericile. Minţile goale nasc suflete goale, care nasc bănci goale!

Soluţiile aici sunt să-i pedepsească pe cei care nu mai vin la pogramul de dimineaţă; sau vin doar atunci când vine cineva cu o mână de iarbă...

Şi oaia aleargă zănatică şi mănâncă tot ce-i pui sub bot, chiar dacă-i otravit sau iarbă artificială, de plastic...

Nu mai naştem convertiţi. Pe baptistiere s-a aşezat praful morţii, iar cand îl umplem cu apă,... mai scăldăm copiii noştri în el... care vin apatici, pentru că, cel puţin în viitorul apropiat, nu văd altă soluţie.

Şi noi ne bucurăm pentru ei, că nu-s pierduţi prin lume.

Nu, o parte sunt pierduţi în biserică!

E vremea întoarcerii la Cuvânt!... E vremea săturării turmei, indiferent cât de mult costă procurarea hranei... E vremea să renunţăm la a ne mai aminti cât de grase erau oile odinioară şi cât de zburdalnice erau... pe vremea bătrânilor.

E vremea ca facultăţile de teologie să scoată predicatori, nu purtători de diplome, mirosind a parfum bun şi a aere de guru...

În cel mai fericiti caz, predica proastă va fi amendată prin părăsirea programului respectiv, fluiere sau "ne-am săturat, frate, de 20 de ani... de ghiveciul acesta"!

În cel mai nefericit caz, oile vor pleca din staul, să moară afară, cu gura plină de nisipul din deşertul lumii...!