Nu sunt fulgul de zăpadă,
Nici stejar nu sunt
Nu sunt crinul din livadă
Nu-s nici frunza-n vânt.

Nu sunt prinț în lumea asta,
Nu-s nici cerșetor,
Sunt un fiu întors acasă,
Recunoscător !

Două brațe-au stat deschise
Așteptând mereu
Să mă-ntorc din pribegie,
Iar la Tatăl meu...!

Ochi deschiși, de îndurare,
Zarea măsurau,
Luminoși ca două stele
Urma-mi căutau...!

Doamne, ce eram atuncea,
Fulg sau frunză-n vânt ?
Fără scop și fără țintă,
Ce-am fost pe pământ ?

Eram fiul Tău și-atuncea
Dar nepăsător,
Pribegeam străin în lume
Și risipitor.

Tu, iubind ca un Părinte,
Ai rămas privind...
Așteptând, din lumea mare
Să mă vezi venind !

Astăzi îmi aduc aminte,
Cum m-am luminat,
Când întors, în pragul casei,
Tu m-ai sărutat !

Ți-am citit în ochi iubirea
Sufetului Tău,
Și am spus cu ochii-n lacrimi:
Ca argat vin eu !

Însă Tu, iubit Părinte,
Totul ai iertat.
M-ai primit ca fiu acasă,
Nu un biet argat !

Și de-atunci, în lumea asta,
Nu-s o frunză-n vânt,
Nici o umbră trecătoare
Nici stejar nu sunt.

Nu-s nici fulgul de zăpadă,
Nu-s nici cerșetor.
Sunt un fiu-întors acasă,
Recunoscător !