Rugă
Autor: Paula D
Album: 1
Categorie: Diverse
O, scumpe Isuse, curând ai să vii
Şi simt un fior când la Tine gândesc,
Căci Te voi vedea şi-nainte-mi vei fi
Cu chipul spre care acuma tânjesc.
Te rog, Domnul meu, Tu să faci viaţa mea
Asemenea vieţii pe care-ai trăit,
Chiar dacă-o voi pierde să pot câştiga
Un loc lângă Tine, să fiu fericit.
Prin multe-ntristări trece inima mea,
Sunt multe-ntrebări care nu le cuprind,
Dar ştiu că în toate e doar voia Ta,
Fă dar ca prin ele să ard strălucind!
Aceasta mi-e ruga, cu lacrimi Îţi cer,
Înalţă-Te, Doamne, prin slaba-mi fiinţă,
Să vadă salvarea acei care pier
Şi cei rătăciţi să găsească ştiinţă.
Iar când Te-oi vedea, să-Ţi aduc credincios
Tot ce am lucrat împreună cu Tine
Şi-n dragostea Ta să primeşti, o , Hristos,
Pe-un rob neînsemnat şi fugarnic ca mine.
O, scumpe Isus, mai puţin a rămas,
Ce-aproape ne e întâlnirea!
E ultima clipă, e ultimul ceas…
Ajută-mi să-ntâmpin venirea!
Cândva, în etern, vom păşi amândoi
Vorbind fără glas, doar prin gând,
Şi nu va mai fi niciun zid între noi..
O, vino, Iubite, curând!
12.01.2010
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/61220/ruga