Dumnezeu te întreabă 'Cine sunt eu?'
Autor: Lucaci Laura-Otilia
Album: Mediu
Categorie: Sub flamurile crestinismului

Cine sunt Eu? Dumnezeul de care ai auzit, datorită căruia în copilărie obișnuia să îți fie frică să minți, să împingi, să lovești, dar ei cine sunt? Cei care ți-au inventat scuze, ca în final să ai deprinderea de-a înșela. Pe cine și pentru ce? Pe apropiatul tău, pentru câteva hârtii cu chipuri și numere. Hârtii pe care le schimbi pentru alte hârtii, de alta culoare, cu numere mai mici și chipuri mai puțin importante. De fapt toate chipurile imprimate pe hârtia aceea ce iți e atât de valoroasa sunt nesemnificative.

Cine sunt Eu?
Dumnezeul de care ai auzit de la un apropiat și poate astăzi, la insistenta continua a acestuia ai venit aici. Bun venit. Probabil, astfel oamenilor din vechime, îmi ceri semne chiar acum, să iți confirm că ai venit la locul potrivit. Ciudat cum nu ai nevoie de mine când e vine vorba să alegi escrocheria potrivită.

Ei bine, știu că ai copii acasă, și seara îi poți înveli, sănătoși și chiar dacă bolnavi sunt, ar trebui sa știi ca am sa ma îngrijesc de ei, chiar și de tine. Uite un semn. Știu că tu ai un soț, și tu ai o soție, poate unul iți e alături aici, poate altul e încă afara, te rog, spune-i să vina la Mine. Spune-i că s-a întors sănătos acasă datorita Mie, și tu te vei întoarce la el ori la ea azi fiind un om întreg, tot datorită Mie.

Cine sunt Eu? Dumnezeul ce dorește să iți mântuiască copii. Ca astfel când vei fi în timpul bătrâneţii tale să te caute, să te ajute, să îţi ceară binecuvântarea. Te rog, spune-le sa vina la Mine. Spune-le că știu de presiunea pusa asupra lor în grupul lor de prieteni, știu ce-au făcut săptămâna trecută. Nu au intenționat să mă supere, spune-le că știu ca au regretat şi pentru că au strigat la tine, şi eu le-am iertat gândurile, și ar trebui să iți ceară iertare și ție. Spune-le sa renunțe la prieteniile ce tind sa le strice caracterul, și sa înăbușească sunetul chemării mele.

Cine sunt Eu? Cel ce se îngrijește de voi toți, și prin mila Mea ați venit pe propriile voastre picioare azi în casa mea. Dar în același timp, nu va cer sa va descălțați să nu-mi murdăriți covorul, dar vă cer să vă lăsați greutatea gândurilor și grijilor la intrare, și vă promit, când veți ieși, nu veți mai avea ce lua.

Cine sunt Eu? Dumnezeul ce vă spune că umblarea pe calea mea nu e ușoara, si Raiul vine o data cu venirea Fiului meu. Cât veți trăii pe acest pământ, nu vă amăgesc spunându-vă că veți avea parte doar fericire, dar pot să vă promit că veți avea o viaţă plină de binecuvântarea mea. Şi nu mă refer la încă o mașina, ori încă o anexa la casa ta ce e şi aşa frumoasă. Poate ai ajuns să te poticnești ori sa crezi ca prin puterea ta o ai. Nu uita de Iov fiul meu, fiica mea. Știm amândoi că ești departe de a fi cum Iov era, și nici măcar nu te pot compara, (nu înţelege că ţi-aş reproşa ceva) Totuşi, încă nu l-am lăsat pe diavol să se atingă de copii tai, de bunurile tale materiale pe care le indrăgeşti atât de mult, cu mult mai mult decât mă îndrăgești pe Mine.
Gândește-te la asta când adormi tot într-un singur pat, și mănânci la o singura masa, din acea farfurie. Încă nu l-am lăsat pe diavol să se atingă de ceea ce ai, deși ma sâcâie zilnic cu asta. Văd și Eu, ca doar nu sunt orb, că pe cum zilele trec ești tot mai departe de mine, dar îi spun că poate, cândva, te vei întoarce.

Cine sunt Eu? Milă și răbdare pentru tine.

Şi care este totuși binecuvântarea Mea? Poate vei ajunge să nu ai altceva decât pâine prăjita și ceai (ştiu, doar gântul te îngrozeşte), dar îţi promit că o dată ce te vei ruga să îmi mulțumești pentru ele, le vei manca împăcat, și te vei simți saturat. Poate banii nu iți vor ajunge de la o luna la alta, îngenunchează la mine, și am sa pun pe sufletul unui frate ori unei surori să facă un bine. Nu uita de datoria de 800 de euro pe care am acoperit-o pentru tine. Nu vei avea mereu tot ce vei vrea, dar la final, o sa ai răsplată pentru ascultarea şi aşteptarea ta.

http://candtrasurileseopresc.com

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/61257/dumnezeu-te-intreaba-cine-sunt-eu