Isus și-a ridicat ochii și a văzut că o mulțime de oameni vine spre El. Și a zis lui Filip: „De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceștia?” Spunea lucrul acesta ca să îl încerce, pentru că știa ce are de gând să facă. Filip i-a răspuns: „Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de lei (dinari), nu ar ajunge ca fiecare să capete puțin din ele.”Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis: „Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi pești; dar ce sunt acestea la atâția?”(Evanghelia după Ioan, capitolul 6, versetele 5-9)

                Astăzi Isus poate vedea aceeași imagine: o mare mulțime de oameni în necazurile, nefericirea sau poate în ceea ce numim noi oamenii bucurie și fericire, vor merge înaintea Lui. Unii vor căuta rezolvări la problemele lor, alții doar vor căuta pe cineva cu care să își poată „împărți” necazul, care să îi accepte așa cum sunt, iar alții vor veni să Îi mulțumească pentru tot ce a făcut pentru ei. Indiferent însă de motivul veniri la Isus, fiecare din ei va avea o nevoie comună: răspunsul lui Dumnezeu la atitudinea lor. Chiar și cel care îndrăznește să ridice pumnul către Cer, așteaptă un răspuns! Iar Isus vrea să fii părtaș la bunătatea cerească. De-asta întrebarea lui către Filip. Satisfacția omului care face binele... A celui care face binele așa cum se cuvine să fie făcut. Poate ești unul din ucenici, sau poate că ești unul din cei care are nevoie de hrană, sau poate că din toată povestirea de mai sus, astăzi ai harul de a te asemăna cu acel copilaș, care nu poate să țină pentru el „pachețelul” cu mâncare, în mijlocul unei mulțimi de oameni flămânzi. Nu știu dacă mai erau acolo oameni care aveau ceva de mâncare. Știu doar că atunci cînd a înțeles grija lui Isus pentru oamenii de acolo, această grijă a devenit grija lui! E ca și când ar fi spus, copilărește: „Bine, Doamne, sunt de acord că oamenii aceștia au nevoie de hrană. Tu pune tot ce ai, iar eu voi face la fel!” Iar Isus i-a răspuns așa cum doar EL știe să răspundă unui copilaș: „Bine, adu aici cele cinci pâini și cei doi pești și să ne apucăm de treabă. Astăzi vom „lucra” împreună și îi vom hrăni  pe toți cei prezenți aici!” Nu știu dacă băiețelul a fost singur sau a fost cu familia lui, iar dacă a fost cu familia lui, nu știu dacă a mai cerut voie părinților grijulii (spun grijulii, pentru că au s-au gândit și la ce vor mânca dacă vor merge la acea întâlnire) sau pur și simplu a luat coșul și a alergat să îl ducă lui Isus. Ce știu sigur, e faptul că Isus nu a desconsiderat gestul lui copilăresc. Mai degrabă l-ar fi dezamăgit omenescul gest al ucenicilor care numărau banii ca și când felul atent de a număra ar fi contribuit la înmulțirea lor... Și astăzi vei întâlni oameni aflați în diferite nevoi. Și astăzi „foamea” de Dumnezeu e la fel de mare ca și altădată. Aceste nevoi sunt uriașe dacă stai să numeri cât poți să dai tu pentru a ajuta. În toată „acțiunea” de a face bine (de miloși care stau pe margine și trec mai departe... e plin pământul. Acești oameni plâng nu de mila omului în nevoie, ci mai degrabă de cum s-ar simți ei dacă ar fi în acea situație) este un punct critic. Un punct în care înțelegi clar că e vorba despre alegere. Pe de o parte, vei putea calcula: prea mulți oameni în nevoie, ajutorul tău ar fi o contribuție neînsemnată, atât de puțin în buzunarul propriu, atâția oameni care nu fac bine, deși ar putea face, „păcatul” sau prostia oamenilor sunt cauzele necazurilor lor (dacă ne-am aduce aminte de felul acesta de judecată, atunci când suntem noi în necaz...) și multe alte motive de a sta deoparte; pe de altă parte (aici nu intră multe motive din cele care nu fac cinste unui om bun: dau ca să primesc, dau ca să fiu mântuit, dau ca să vadă lumea, etc.), pentru a face binele, Isus și acel copilaș ne dau un singur motiv: oamenii aceia au nevoie. Pentru un om cu suflet nobil, așa cum devin cei care umblă cu Isus, nevoia unui om e un motiv suficient pentru a acționa. Știu că nu e simplu să faci binele. Și dacă îl faci singur, în curând te vei simți obosit. Mergi împreună cu Isus, învață să umbli cu EL și atunci a face bine va deveni la fel de natural ca și a respira. Fiecare din noi e chemat să devină asemenea Lui. Și fiecare e chemat să devină asemenea unui copil, care dincolo de calculele matematice riguroase care le însoțesc faptele, are o inimă ce nu poate sta deoparte când e vorba despre a ajuta, bunătate, Dumnezeu... Astăzi fiecare din noi avem ocazia de a trăi bucuria acelui copilaș, care în drumul lui spre casă, ducând cu el un coșuleț în care se găseau șase pâinișoare de orz și trei pești, putea să spună oricui îi ieșea în cale, că viața e o minune și că nimic nu e întâmplător.