Ce bine mă simt lângă Tine, Isus!
Autor: Paula D
Album: 1
Categorie: Laudă și închinare
Ce bine mă simt lângă Tine, Isus!
Când braţul Tău blând mă-nconjoară,
Atunci mă înalţ către zări tot mai sus
Şi inima-mi zboară.

Ce bine mă simt lângă Tine, Isus!
Când glasul Tău dulce-mi vorbeşte,
Atunci de iubire mă las să fiu dus
Şi sufletu-mi creşte.

Ce bine mă simt lângă Tine, Isus!
Când ştiu că m-asculţi, mă-nţelegi,
Atunci se desface tot doru-mi nespus
Şuvoaie întregi.

Ce bine mă simt lângă Tine, Isus!
Când nu mai am niciun cuvânt,
Atunci Tu-mi dai clipe cum niciunde nu-s
De pace şi cânt.

Ce bine mă simt lângă Tine, Isus!
Când răul în lupte m-atacă,
Atunci peste mine un deget stă pus,
Puterea-Ţi mă-mbracă.

Ce bine mă simt lângă Tine, Isus!
Când Tu-mi eşti alături pe cale,
Atunci pot să urc mai uşor şi supus
Pe treptele Tale.


28.12.2008
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/61539/ce-bine-ma-simt-langa-tine-isus