Mă ţin de cuvânt
Autor: George Cornici
Album: Lumini din Paradis
Categorie: Zidire spirituala
MĂ ŢIN DE CUVÂNT

Mă ţin de cuvânt să am îndurare
Când Mirele drag veni-va pe nori
El îmi va zice:¬”Prin orice-ncercare
Trăit-ai Cuvântul cu har şi splendori.”

Mă ţin de cuvânt dând la o parte
Nedemne îndemnuri venite de jos
Căci nu vreau să-nşel povaţa din Carte
(Ea din mocirla cea groasă m-a scos.)

Mă ţin de cuvânt c-aşa îmi arată
Mesajul vestit, cu-avânt, la popor
Şi ştiu că metoda cu pleavă pătată
Îmi spune spre-adâncul murdar să cobor.

Mă ţin de cuvânt chiar dacă unii
Veni-vor să-mi spună că nu e păcat
Să-mi schimb hotărârea prin vorba minciunii.
(O, nu vreau în beznă să fiu implicat!)

Mă ţin de cuvânt să am mărturie
În faţa acelor ce-mi spun să-i slujesc
C-aşa pot să alung cu tărie
Farse ce la poarta vieţii pândesc.

Mă ţin de cuvânt; nu-i opţiune
Stăpânul vieţii mă vrea dezlegat
De orice mişcare ce dă tensiune
Să poată rodi tot ce-am lucrat.

În slujba preasfântă se cere-o lucrare
Ce n-are nimic din izul lumesc
Mă ţin de cuvânt în orice-ncercare
Că vreau pe Stăpân, supus, să-L cinstesc.

GC/ 20 Septembrie, 2010














Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/61742/ma-tin-de-cuvant