Sărman, trist şi călător
Autor: Daniel Colceru
Album: Biruitor in incercare
Categorie: Incurajare
Sărman, trist şi călător
Prin astă lume trecător
Când sunt cu Tine Doamne
Rămân pe veci învingător.
Când ceaţa-i tot mai deasă
Şi umbrele vâlvoi se strâng
Când ploile jelesc întruna
Iar eu adesea plâng
Şi-atunci Isuse Doamne
Spre tine ruga îmi îndrept
Căci ştiu iubite Doamne
Căci numai Tu eşti drept.
Şi în dreptatea-Ţi Doamne
Îmi vei răspunde într-o zi
Nu-mi vei lăsa inima 'n durere
Ci cu iubire mă-ndreptezi
Să văd că peste valuri şi furtună
Mai este viaţă în fiul cel pierdut
Iar Ţie nu-Ţi este tot una
De e găsit ori de-i pierdut.
Din inimă te rog fierbinte
S-asculţi a noastră rugă
Ca să purcedem înainte
Şi nu-n război 'napoi în fugă.
Chiar de bătălia este grea
Şi parcă inima-i de piatră
De-o fi ea cât de rea
O poţi tu sparge în ţăndari toată.
Că să se întoarcă înapoi
La casa sa, la ce-a lăsat
Din lumea asta de gunoi
Şi din pacatul blestemat.
Te rog fierbinte Doamne
Ca să priveşti la robul tău
La a sa inimă zdrobită
Şi-adu acasă pe oaia cea rănită.
Iţi mulţumesc din inimă stăpâne
De tot ce-ai dat şi ai luat
Şi ştiu răspunsul Tău rămâne
În veci cel bun şi-adevărat.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/62355/sarman-trist-si-calator