Inceputurile conteaza mult pentru noi, dar pentru inima Lui Dumnezeu ceea ce conteaza este sfarsitul unui lucru.
Obisnuiti cu inceputuri, de an scolar, de facultati, de sesiuni, de viata de familie, cateodata uitam sa urmarim esenta, pentru a avea si un sfarsit bun.
La inceput de drum, atunci cand povestea noastra a fiecaruia de abia incepe , se pregateste sa intre in scena timid, copilaria. Imi aduc aminte de multe episoade din copilaria mea care mi-au marcat viata. In fiecare seara bunicul meu imi povestea pe rand istoria lui Iosif, sau episodul dintre David si Goliat. Eram mereu nerabdator s-o aud din nou si din nou. Nu puteam sa nu-mi imaginez cum un baiat cu parul balai zdruncina din temelii un urias. Unele intamplari petrecute in copilarie ne influenteaza si ne determina intreaga viata.
As putea sa spun deschis un Eben-Ezer pentru fiecare an pe care l-am trait, ba mai mult pentru fiecare zi, pentru ca au fost zile mai lungi si mai grele decat anii. Pe baza experientelor am inteles ca Dumnezeu nu este doar ajutorul Meu sau al nostru, ci acel tip de ajutor fara de care n-as fi reusit, n-as fi ajuns, nici macar in prezent.
Un lucru care ma ingrijoreaza e faptul ca Dumnezeu vrea sa ne dea ajutorul Sau, si noi ramanem indiferenti: El sta la usa si bate, nu o forteaza desi ar putea si cred ca ar fi mai bine de multe ori pentru noi. Ne intinde mana sa ne dea ajutor si noi stam pe ganduri, EL vrea sa ne deschida ochii, sa vedem deslusit si sa avem o intelegere deplina si profunda a lucrurilor, dar noua ne place sa purtam ochelarii prafuiti ai necunoasterii.
Ma intreb in aceste momente, cum as putea pune niste pietre de hotar, ca aducere aminte a tuturor Eben-Ezerurilor ce le-am primit! Cred ca locuinta mea ar fi neincapatoare. Totusi, cred ca un loc mult mai incapator, ar fi rafturile din fata, ale unei inimi recunoscatoare, unde intra toate acestea si pot fi pastrate bine, dar cu efort mare .
Si cand ma gandesc ca Dumnezeu vrea sa ne ajute mai mult decat vrem noi ajutor…