O flacără aprinsă în noapte
Să lumineze a ta cărare
Atunci când umbra te surprinde
Şi-ncetişor ea te cuprinde.

O flacără adevărată să lumineze
Viaţa-ţi zi de zi şi clipă de clipită
În astă lume furibundă, tulburată
Ce de cel rău fuse îngemănată.

O flacără de foc şi Duh adevărat
Să te călăuzească în drumul tău
Cât vei mai fi pe-acest pământ
Să îţi croieşti cărare spre cerul Său.

O flacără divină: vioaie şi iubită
Să ţină-al inimii fior aprins
Să ţină focul dragostei nestins
Şi să te poarte dincolo de necuprins.

O flacără de har şi de credinţă
Atunci când treci prin neputinţă
Să biruieşti chiar necredinţa
Şi chiar minciuna nefiinţei!

Căci nu ne pierdem în eter
Nu dispărem de-aici ca-n vis
Ci ne-ndreptăm spre veşnicie
În bucurie veşnică sau spre abis.

De aceea oricât de greu necazul
Apasă greu, supărător grumazul
Tu mergi mereu biruitor ’nainte
Ţinând cutezător o flacără fierbinte!