Acest mesaj este a 23-a predică a mea despre epistola apostolului Pavel către Romani, şi cu ea începem capitolul al doilea. Unii dintre voi s-ar putea să întrebe: "De ce o atenţie atât de îndelungată şi amănunţită acordată unei cărţi din Biblie? De ce această carte? Şi de ce oricare altă carte? Cum putem şti că este adevărată, şi chiar dacă este, de ce atât timp petrecut asupra unei singure cărţi?" O să vă dau şapte motive. Sunt indicii scurte şi reprezintă mai degrabă o trecere în revistă şi nu explicaţii complete. Mai sunt şi altele dar acum avem timp doar pentru acestea. De ce atâta atenţie acordată acestei cărţi din Biblie?

    1. Romani este cel mai bun rezumat din Biblie al Evangheliei creştine. Martin Luther a numit-o: "cu adevărat partea fruntaşă a Noului Testament, şi ...cu adevărat Evangelia cea mai pură". John Calvin a spus: "Dacă am căpătat o înţelegere corectă a acestei epistole, avem o uşă deschisă către cele mai profunde comori ale Scripturii." Cu alte cuvinte, dacă înţelegi Romani, înţelegi creştinismul.

    2. Autorul, apostolul Pavel, l-a văzut pe Hristos după învierea Sa din morţi şi a primit de la El însărcinarea de a fi purtătorul Său de cuvânt autorizat (1 Corinteni 15:8-10). Cu alte cuvinte, dacă acest lucru este adevărat, Romani nu sunt doar cuvintele unui om, ci cuvântul lui Hristos pe care i l-a descoperit lui Pavel, şi prin el şi nouă. Dar este adevărat?

    3. Pavel ştie că epistola va întâmpina suspiciune din partea unora aşa că le arată oamenilor modul radical în care s-a opus el creştinismului fariseu fiind, înainte de a i se fi arătat Hristos pe drumul spre Damasc. Persecutarea creştinor de către Pavel era bine cunoscută. Apoi argumentează că cea mai bună explicaţie pentru schimbarea sa radicală dintr-un prigonitor într-un apărător al acestei credinţe este faptul că Hristos i s-a arătat (Galateni 1:12-16) şi l-a făcut apostolul Său. Pavel spune toate aceste lucruri unor oameni ostili care pot verifica aceste lucruri.

    4. Chemarea lui Pavel şi statutul lui ca şi apostol este confirmat de alţi martori oculari ai învierii, astfel încât el nu este numai un simplu renegat care face afirmaţii fără acoperire despre experienţele sale personale. S-a prezentat pe sine şi a prezentat mesajul său celorlalţi apostoli, mai ales lui Petru, Iacov şi Ioan, care i-au acordat mâna lor dreaptă de însoţire şi părtăşie când au văzut dovezile apostoliei lui Hristos în viaţa sa. (Galateni 2:7-9).

    5. Pe lângă toate acestea, Pavel şi-a petrecut restul vieţii suferind persecuţii şi greutăţi extraordinare pentru adevărul pe care odinioară încerca să-l distrugă (2 Corinteni 11:23-28). Cu alte cuvinte, el nu a fost motivat să-şi schimbe modul de gândire datorită avantajelor din această viaţă. El a spus la un moment dat, "Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!" (1 Corinteni 15:19). A văzut suferinţele şi cicatricele de pe spatele său ca şi "semnele lui Isus" (Galateni 6:17), şi a pledat pentru autenticitatea sa prin suferinţele dragostei pe care era gata să le îndure.

    6. Această epistolă a lui Pavel, împreună cu alte epistole pe care le-a scris (alte 12 din Noul Testament) a dovedit timp de 2000 de ani, pentru milioane de oameni, că dă mai mult sens realităţii decât orice altă perspectivă asupra vieţii. Cu alte cuvinte, există un gen de putere de auto-validare pe care aceste scrieri inspirate o deţin deoarece aduc atât de multă lumină asupra celor mai importante chestiuni ale vieţii: persoana lui Dumnezeu şi omul, de unde am venit, de ce ne aflăm aici, ce ne rezervă viitorul, ce este răul şi păcatul, şi ce a făcut Dumnezeu prin moartea lui Hristos în privinţa păcatului nostru, care este adevărata fericire şi cum trebuie trăită viaţa pe acest pământ astfel încât societatea să prospere în loc să se prăbuşească într-un haos. Timp de 2000 de ani oamenii au acceptat această carte ca fiind adevărată pentru că a răspuns la cele mai mari, importante şi grele întrebări într-un într-un mod în care i-a ajutat pe oameni să înţeleagă în întregime realitatea.

    7. În cele din urmă, impactul acestei epistole asupra bisericii şi asupra lumii n-a avut egal. Dumnezeu a folosit un citat din această epistolă în anul 386 ca să-l convertească pe Sfântul Augustin, care a devenit cel mai influent învăţător din istoria bisericii.

    Romani 1:17 l-a convertit pe Martin Luther la credinţă şi a dezlănţuit în secolul al XVI-lea ceea ce noi numim astăzi Reforma protestantă. Prezentarea acestei epistole l-a trezit spiritual pe John Wesley în 1738 şi a dezlănţuit ceea ce cunoaştem ca Marea Trezire din Anglia şi America, cu toate transformările ei uimitoare pentru binele ambelor ţări. Şi, ca să dăm şi un exemplu din secolul XX, un student ortodox neconvertit, Dumitru Cornilescu, a început să traducă Noul Testament la Bucureşti în 1916. În cartea Romani a fost copleşit de realitatea marilor adevăruri ale Evangheliei lui Hristos şi a fost convertit. El a publicat traducerea sa în 1921 care a devenit traducerea standard a Bibliei, în limba română dar a fost exilat de către Patriarhul Ortodox în 1923 şi a murit câţiva ani mai târziu în Elveţia. Aici la Biserica Bethlehem suntem doar o parte din milioanele de creştini care au fost câştigaţi de adevărul şi puterea penetrantă a Bibliei şi în special de Epistola către Romani – poate cea mai mare carte din Biblie. Deci să punem textul de astăzi în contextul întregii epistole şi apoi să vedem ce are să ne spună despre Dumnezeu şi despre noi înşine în această dimineaţă.

    Esenţa Veştii Bune În Romani 1:16-17 Pavel ne dă tocmai esenţa veştii bune a creştinismului. Pe aceasta ne bazăm noi vieţile. Este cea mai bună veste din lume pentru oamenii care ştiu că sunt păcătoşi, ca şi noi, şi care vor să se împace cu Dumnezeu, să umble în părtăşie cu El şi să aibă viaţă veşnică. Aici citim, "Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întîi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris:"CEL NEPRIHĂNIT VA TRĂI PRIN CREDINŢĂ." Cu alte cuvinte, Dumnezeu are o dorinţă mare de a-i salva pe oameni de păcat, moarte şi judecată. Şi astfel El acţionează în istorie pentru a ne da o Evanghelie – o veste bună – în care oricine îşi pune încrederea va fi salvat. Pavel explică mai târziu, în capitolele 3:24-26, ceea ce Dumnezeu a făcut în istorie, şi anume, El L-a trimis pe singurul Lui Fiu Isus Hristos în lume ca să trăiască o viaţă perfectă, neprihănită şi să moară în locul păcătoşilor astfel încât toţi cei care cred în El să fie iertaţi de păcatele lor, să aibă darul neprihănirii şi să fie eliberaţi de frica morţii şi judecăţii. Deci atunci când Pavel sumarizează Evanghelia lui în Romani 1:16-17 şi spune că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea celor care cred, iată cum explică lucrul acesta (în versetul 17): "deoarece în ea (în Evanghelie) este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă," ceea ce înseamnă că în Evanghelie – în viaţa, moartea şi învierea lui Hristos – există o neprihănire pe care Dumnezeu Însuşi a împlinit-o pentru noi ca noi să o putem primi în dar dacă ne punem încrederea în Hristos. Neprihănirea pe care El o cere de la noi, ne-o dă El fără plată, nu pe baza faptelor noastre, ci pe baza credinţei noastre. De aceea creştinismul este vestea bună. Dumnezeu este Cel care ne dă în Hristos ceea noi n-am putea obţine niciodată pentru noi înşine, şi anume, o neprihănire îndeajuns de bună pentru a căpăta trecere înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-o dă fără plată dacă încetăm în a mai depinde de noi înşine şi începem să ne încredem în El. Noi toţi avem nevoie de această Evanghelie Apoi tot ceea ce urmează în Romani 1:18 - 3:20 este efortul lui Pavel de a ne dovedi că noi toţi avem nevoie de această Evanghelie fără plată. El ajunge la concluzia din 3:9, "Ce urmează atunci? Suntem noi [Iudeii] mai buni decît ei [Neamurile]? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie Iudei, fie Greci [Neamurile], sunt sub păcat."

    Scopul lui Pavel din 1:18 la 3:9 este ca să arate că atât Iudeii, care beneficiau de toate privilegiile atenţiei lui Dumnezeu în istoria răscumpărării, cât şi restul lumii aflat în afara planului special al lui Dumnezeu cu Israel din Vechiul Testament, sunt sub puterea păcatului şi sunt vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. De ce o secţiune aşa de lungă ca să ne convingă că suntem păcătoşi? Ne îndoim noi de aceasta? Ei bine, da, ne îndoim. Noi înăbuşim adevărul pentru că este atât de incomod. S-ar putea să fim gata să facem nişte concesii generale că nu suntem perfecţi, din moment ce nimeni nu este perfect. Dar nu mulţi oameni sunt gata să recunoască că în adâncul lor sunt cu adevărat greşiţi, mândri, egoişti şi revoltaţi, şi de aceea sunt despărţiţi de Dumnezeu şi au nevoie de ceea ce Biblia numeşte mântuire. Am predicat în parc în vara aceasta, şi când am ajuns la punctul în care am spus cât de păcătoşi suntem, una din surorile noastre mi-a spus că o persoană de lângă ea a spus, "Tu nu crezi asta, nu-i aşa?"

    Vineri, am fost în Orlando ca să predic şi am auzit un vorbitor dinaintea mea spunând, „Este o mare ironie că secolul al XX-lea este cel mai sângeros secol din istorie – nu numai din cauza Holocaustului, ci din cauza milioanelor care au murit pe timpul lui Stalin în Ucraina şi a milioanelor de oameni care au murit în China pe timpul lui Mao, şi probabil 20% din populaţia Cambodgiei executată pe timpul lui Pol Pot, şi 800,000 de Tutsi omorâţi în Rwanda, 30 de milioane de avorturi în America – este o mare ironie că la finele celui mai sângeros secol din istorie există oameni care neagă existenţa răului şi există încă oameni care cred că fiinţele omeneşti sunt bune în esenţă, şi au doar nevoie de educaţie, nu de mântuire. Dacă secolul nostru ne învaţă ceva este că cei needucaţi nu sunt mai stricaţi decât ceilalţi." Totuşi foarte puţini dintre noi suntem gata să recunoaştem toate acestea cu privire la noi înşine şi să simţim că avem o nevoie disperată ca Dumnezeu să facă ceva extraordinar ca să ne mântuiască din starea noastră de stricăciune şi păcat. Dar Biblia este realistă într-un mod minunat şi dureros şi nu ne va lăsa să scăpăm aşa uşor. În Romani 1:18-32 Pavel argumentareză că toate Neamurile păgâne sunt păcătoase şi au nevoie de mântuirea pe care a dat-o Dumnezeu în Hristos.

    Acum în textul de astăzi el începe să-i abordeze pe moralişti şi pe cei ce şineau de o lege morală strictă, în special Iudeii. Aici s-ar putea să ne încadrăm mulţi dintre noi. Aşadar, trebuie să citim textul cu atenţie. Dar pentru a-l înţelege trebuie să luăm în considerare versetele anterioare. În Romani 1:29-32, Pavel a dat o listă cu lucrurile care au tendinţa să ia amploare acolo unde Dumnezeu este respins. El spune că oamenii tind să fie „plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă." Şi apoi face afirmaţia puternică la finele primului capitol (versetul 32) "Şi, măcar că ştiu hotărîrea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac." Ipocriţi care dau creştinismului un nume rău Ţi-i poţi închipui pe cei religioşi stând într-un colţ în timpul citirii acestui text, plini de mândrie şi crezându-se neprihăniţi şi spunând în sinea lor: „Noi nu-L urâm pe Dumnezeu; noi nu suntem plini de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase." Acest fel de oameni sunt cei care dau creştinismului un nume foarte rău. Mulţi merg la biserici creştine şi nu sunt creştini c adevărat. Şi voi fi foarte onest cu voi în această dimineaţă. Rugăciunea mea acum când predic este ca, dacă ai blamat vreodată creştinismul pentru acest fel de ipocrizie, să vezi în următoarele versete care este răspunsul lui Dumnezeu la ipocrizie, şi să-ţi faci o părere despre Dumnezeu şi Hristos şi despre mântuirea Lui bazându-te nu pe felul de-a fi al unor oameni religioşi, ci bazându-te pe cum este Dumnezeu. Două răspunsuri la ipocrizie Iată ce spune Pavel despre aceşti oameni care arată cu degetul, care sunt mulţumiţi de propria lor neprihănire (Romani 2:1-5). Dintre toate lucrurile către care ne-am putea în îndrepta atenţia în aceste verste, aş vrea să privim la două lucruri principale: două răspunsuri ale lui Dumnezeu la ipocrizie. O să vă rog să le încercuiţi în timp ce citim textul. „Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. [Încercuiţi "nu te poţi dezvinovăţi" şi "vă osândiţi singuri."] 2. Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri, este potrivită cu adevărul. [Încercuiţi "judecata lui Dumnezeu."] 3. Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe cari le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? [Încercuiţi "judecata lui Dumnezeu."] 4. Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? [Încercuiţi "bogăţiile bunătăţii" şi "îngăduinţei" şi "îndelungei lui răbdări" şi "bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă."] 5. Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu. [Încercuiţi "ziua mâniei" şi "dreptei judecăţi a lui Dumnezeu."] Acum toate acele fraze pe care le-am marcat ne spun două lucruri despre Dumnezeu. Ne spun că Dumnezeu este bun şi că Dumnezeu este drept. Dumnezeu este bun şi Dumnezeu este drept. Să ne uităm pe scurt la fiecare din aceste două atribute ale lui Dumnezeu. Dumnezeu este drept, Dumnezeu este drept. Când Pavel le spune ipocriţilor din primul verset, "nu te poţi dezvinovăţi," prin asta arată preocuparea lui Dumnezeu pentru dreptate. Dacă aceşti oameni ar fi avut o scuză legitimă pentru păcatele lor de judecată şi ipocrizie, Dumnezeu ar fi fost nedrept să-i judece. Dar întregul scop al acestui pasaj este să facă exact ceea ce am văzut că face Pavel în Romani 1:20 şi 32, referitor la Neamuri. El doreşte să arate că nu se pot dezvinovăţi.

    Cu alte cuvinte, când judecata vine de la Dumnezeu din cauza păcatului, judecata aceea nu va fi nedreaptă. Nimeni nu va putea să ridice nici o obiecţie legitimă. Deci primul lucru care trebuie învăţat despre Dumnezeu şi răspunsul Lui la ipocrizie este că Dumnezeu este drept, şi judecata Lui vine nu numai asupra celor aşa zişi păgâni care trăiesc în păcat, ci şi asupra oamenilor religioşi şi morali care-i dispreţuiesc pe păgâni, în timp ce fac lucruri care arată că ei nu se încred în Dumnezeu şi nu-L iubesc pe Dumnezeu. Acea listă în 1:29-31 include lucruri ca "lăcomie," "invidie," "bârfă," "fără dragoste," "nemiloşi." A fost vreunul dintre noi atât de milos sau plin de dragoste faţă de alţii aşa cum ar trebuit să fim? Dumnezeu este bun Dar al doilea lucru pe care ni-l spune acest text despre Dumnezeu şi despre răspunsul pe care-L dă El ipocriţilor este că Dumnezeu este bun. De fapt, veţi remarca în versetul 4 că Pavel vorbeşte despre "bogăţiile bunătăţii." Aceasta înseamnă că El nu este caracterizat doar de puţină bunătate, ci că are resurse imense de bunătate gata să să le reverse peste noi. De fapt, El le revarsă peste noi chiar acum. Nu este aceasta implicaţia celorlalte două cuvinte pe care le foloseşte Pavel ca să descrie bunătatea lui Dumnezeu? El foloseşte cuvintele "îndelungă răbdare" şi "răbdare." Cu alte cuvinte, dreptatea lui Dumnezeu nu cere ca El să ne pedepsească imediat pentru păcatele noastre. Ci bunătatea Lui Îl face să aibă răbdare şi îndelungă răbdare cu noi. Cuvântul "răbdare" în original în limba Greacă (limba în care a scris Pavel) este la fel cu cuvântul englezesc "îndelungă răbdare." Înseamnă că Dumnezeu poate să îndure luni, ani, zeci de ani încăpăţânarea noastră şi refuzul nostr de a ne pocăi. Chiar faptul că unii dintre noi suntem în viaţă astăzi este datorat marii bunătăţi a lui Dumnezeu. El ar fi putut încheia socotelile cu noi şi ar fi putut să ne ia la judecată cu mult timp în urmă la noi. Dar iată-ne aici. Şi aceasta ar trebui să ne uimească. Joi este Ziua Recunoştinţei. Şi astăzi este o sărbătoare a Recunoştinţei. Şi cât de recunoscători ar trebui să fim pentru bogăţiile bunătăţii lui Dumnezeu, şi pentru îngăduniţa şi îndelunga Lui răbdare. Suntem în viaţă. Suntem prezenţi la proclamarea Evangheliei Sale. Şi avem acest cuvânt clar din Romani 2:4, "Bunătatea lui Dumnezeu vă îndeamnă la pocăinţă." Aceasta este rugăciunea mea în această dimineaţă. Ca oricine ai fi să fii sigur că te-ai pocăit şi că te încrezi acum în Isus Hristos pentru iertare şi pentru darul neprihănirii lui Dumnezeu. Nu contează dacă eşti un secularist nereligios sau un critic moralis. Viaţa veşnică a oricărei persoane din această cameră depinde de bunătatea lui Dumnezeu, nu de bunătatea noastră. Şi problema nu este dacă aţi fost botezaţi sau dacă aparţineţi de o biserică sau dacă aţi ieşit în faţă la o chemare la pocăinţă sau dacă aţi spus o rugăciune sau dacă aţi completat un chestionar.

    Nici unul din aceste lucruri nu mântuiesc. Dumnezeu vă îndeamnă la pocăinţă, ceea ce înseamnă că trebuie să aveţi o schimbare profundă a minţii şi inimii astfel încât să urăţi păcatul şi ipocrizia şi să vă întoarceţi la Isus cu umilinţă şi credinţă şi să spuneţi, "Tu eşti singura mea speranţă." Şi să credeţi în El pentru toate promisiunile iertării, ajutorului şi vieţii pe care le-a achiziţionat El când a murit.