Pentru că de atâtea ori am venit aici, dar crezând că îi fac un favor minţii,
Am trimis-o în altă parte promitându-Ţi, chiar jurându-ţi
Că am să o chem cândva şi pe ea la Casa Ta, cât despre inima mea,
Nu-mi puteam aminti ultima dată când Ţi-am vorbit despre ea.
Am dat-o pe mâini străine, m-am dat singură altora ca să mă vindece.
Dar acul cu care mi-au injectat aşa-zisul leac, era de mult de aceeaşi boală erodat.
Şi boala mea s-a agravat. Dacă până atunci abia îmi puteai în biserică găsi mintea
De inima mea să nu mai zic, dacă nu te-am căutat eu, cu atât mai puţin ea.

Într-o zi când am găsit trist un bărbat lângă şosea.
Nici nu aş fi intrat în vorbă cu el dacă nu ar fi trebuit să aştept ca
Şirul de maşini să se termine ca să pot traversa.
L-am întrebat ce s-a întâmplat, mi-a răspus că are o fată pe care o iubeşti ca pe viaţa sa.
Dar nu a mai văzut-o de câteva luni, mi-a spus că ştie că s-a îmbolnăvit, apoi de acasă a fugit,
Că umblă, bântuind străzile măcinată de-o boală de moarte.
L-am întrebat despre ce boală vorbeşti şi şoptind, înăbuşindu-şi plânsul mi-a spus: Păcat.

Am zâmbit, şi bătându-l pe umăr i-am spus: - stai liniştit, că nu se moare din aşa ceva.
Uită-te la mine, trăiesc cu aceeaşi boală de când mă ştiu, şi nu am avut niciodată ceva să zic.
Stai liniştit că fetei tale, dacă suferă de ce ai spus, îi este bine, cum îmi este şi mie.
Nu se moare din păcat, uită-te la mine. Rumenă în obraji, plină de viaţă. Nu te mai îngrijora.
-Dar fata mea cum să îţi fie bine cu o astfel de boală în tine? Nu te macină, nu te doare, nu simţi tu vină?
- Ce e aia vină?
-Of fata mea, îmi răspunse bărbatul şi sincer, nu reuşeam să îl înţeleg. Ce atâta plâns pentru asta,
De când mă ştiu televizorul nu a anunţat ca cineva să fi murit de păcat
Şi până acum să fi minţit televizorul, nu s-a întâmplat.
Cu siguranţă măcinat de dor bărbatul o fi înebunit, aşa m-am gândit.

Privind spre drum, m-am bucurat să văd că o maşină s-a oprit,
Nici nu m-am sinchisit să salut bărbatul ci să traversez m-am grăbit.
La jumătatea zebrei spre dreapta am privit, am auzit un scârţâit
Şi am simţit că ceva m-a lovit. Acela a fost ultimul lucru pe care l-am simţit.

Îmi revenea în minte o replică auzită într-un film: dacă vezi un tunel, de lumină să te fereşti,
Dacă te ajunge lumina înseamnă că vei fi murit şi astfel întorcând spatele luminii
Am dat să fug spre întuneric.
Dar un zgomot puternic s-a auzit, şi tunelul din temelii s-a zguduit.
Ca o învelitoare caldă, calmă, lumina m-a acoperit.

M-am trezit pe jos, învăluită în lumină lângă o poartă cu pilon parcă în cristal cioplit.
Lângă ea stătea un bărbat de lumină învăluit.
L-am salutat şi răspunzându-mi i-am recunoscut vocea.
-Tu eşti unchiule? l-am întrebat.
- Eu sunt bărbatul cu care de curând ai vorbit.
-Ah, si pe tine maşina te-a lovit?
-Nu, sunt Eu, Isus, vine şi Tata imediat.
-Isus, Isus, ah, da, dacă lumina nu mă învăluia aşa s-ar fi putut observa că mi-a pierit din obraji toată culoarea. Dar isuse, de ce vine Tata, sinceră să fiu mă sufoca panica.
-Ca să hotărâm ce să facem în privinţa ta.
-De ce? am privit stânjenită către El de parcă nu ştiam ce se întâmpla.
-Fiindcă nu eşti trecută pe listă.
-Înţeleg, şi nu pot să plătesc intrarea?
-Păi ai tu ceva valoros să îmi dai?
-Isuse n-am ce-ţi da, n-am ce-ţi da decât inima mea, am fredonat eu stânjenită.
-Serios, zi-mi cu dată ultima oară când ţi-ai dus inima la Casa Mea.
-Isuse n-am ce-ţi da, n-am ce-ţi da decât mintea mea, am continuat.
-Spune-mi ultima dată când, în Casa Mea ai fost atentă la ce s-a predicat.
-Isuse n-am ce-ţi da, n-am ce-ţi da decât persoana mea, fuse ultima mea încercare.
-Tu eşti fiica ce mi-a fugit de acasă, tu eşti cea care trăieşte măcinată de păcat.
-Despre mine ai vorbit când ne-am întâlnit?
-Da, dar M-ai lămurit. Mi-ai spus că eşti fericită, că îţi merge bine, şi sincer, mă bucur pentru tine
Şi din moment ce binele tău nu e alături de Mine,
Acesta este momentul de despărţire.
-Unde merg?
-Iad, mi-a răspuns seren.
-Nu, nu, stai! m-am pripit apropiindu-mă de El.
Nu există aici, între rai şi iad un centru care să mă poată reabilita?
-Nu mai există şanse pentru tine. Ai murit.
-Deci nu, trebuie să fie o greşeală. În telenovela mea preferată nu s-a vorbit niciodată despre asta.
Deşi eroul şi-a înşelat soţia, consecinţa nu a fost un bilet gratuit către iad.
A pierdut doar jumătate de avere datorită contractului prenuptial.
-Dar la biserică s-a vorbit.
-Dar nu am mai fost de mult, de unde să îmi amintesc tocmai asta?
-Într-adevăr, nu e vina Mea că au mutat telenovela ta preferată la ora zece, duminica.
-Chiar nu mai am o şansă? Orice, ceva?
-Am pus în tine atâtea talente, printre care şi talentul de a scrie.
De fiecare dată când Îmi citeai cuvântul, îţi vorbeam prin Duhul Sfânt să vorbeşti altora, ştii bine.
Dar ai fugit nu doar o dată de Mine, când te întrebam de ce asculţi melodii străine,
Care îţi plăceau doar fiindcă te inspirau să scri o carte, care sperai tu să îţi aducă bogăţie.
Sufletele pe care le-am schimbat prin peniţa stiloului tău ţi-au adus o mult mai mare avuţie
Decât toţi banii pe care i-ai fi încasat în urma acelei cărţi, şi asta ştii bine.
Ţi-am dat de ales, fie scri pentru un Împărat, pentru Mine
Ori pentru a impresiona mulţii fii risipitori ce vroiau doar să mi te fure.
Ce ai ales, tu ştii cel mai bine.
-Îmi pare rău, m-am îndepărtat de El, ştiu că merit iadul asta, fiindcă nu doar am flirtat
Dar am iubit preţul nelegiuirii, am trăit în păcat.
-Îl meriţi cu adevărat.
L-am mai privit încă o dată, apoi mi-am închis ochii, aşteptând să înceapă arderea,
Să simt căldura, să văd iadul. Îl meritam.

Dar deschizând ochii am auzit-o umblând în cameră pe mama.
-Mamă, ce faci, am întrebat.
-Nu ştii unde e baticul ăla crem, pentru biserică mă îmbrac.
-Dar de ce nu m-ai trezit, stai că şi eu vin.
-Vi?! Uimită m-a privit.
-Vin! am îmbrăţişat-o şi spre dulap am pornit.
După ce m-am îmbrăcat, în faţa oglinzii m-am oprit.
-Minte, am spus atingându-mi tâmpla, verificat, inima, mi-am atins pieptul, verificat, credinţă, mi-am ridicat privirea, verificat.
-Vi?! mama m-a strigat.
-Acuma! şi afară am alergat.
Atât de bucuroasă era mama mea, tatăl meu m-a îmbrăţişat.
Lângă poarta bisericii am întâlnit acelaşi bărbat.
Am aşteptat ca ai mei să intre, şi după ce au intrat
M-am apropiat de El şi l-am întrebat:
-Cum mai e fiica ta?
-S-a întors acasă, am căzut de acord cu ea să înceapă un tratament la un Specialist,
Medicul este foarte optimist.
-Mă bucur, am dat să intru, apoi am mai privit către El încă o dat’
-Isuse, îţi mulţumesc că o şansă la tratament mi-ai dat.
-Mergi având Pacea Mea, ah, şi să nu mai faci.