În procesul scurt al vieţii ce ne îndeamnă nepăsarea
Auzim glasul salvării provocat de o chemare
Şi în haos de întuneric ne ciocnim de remuşcări
Ne ascundem de lumină, iar refugiul e în plăceri

Totul mi se pare o umbră, totu-i fără înţeles
Viaţa noastră-i trecătoare, viaţa noastră-i fără sens
Doar Isus poate să fie pentru toți scumpă lumină
O speranţă pentru omul care vrea să-şi revină

E păcat atunci când fapta pe amândoi uşor ne leagă
Ce păcat pentru aceia care nu vor să înţeleagă
Când privesc cu îndurare cât de mult El S-a jertfit
Aîndurat doar chinuri grele cât de mult El s-a jertfit

Iar acum chemării Sale nu-i răspundem pe măsură
Şi respingem adevărul ce-i atât de dulce-n gură
Şi la fel ca fariseii arătăm făţărnicie
Calitatea noastră moare se rezumă în mândrie


Astfel suntem noi, poporul rătăcit pe căi răzleţe,
Domnul vrea doar mântuirea în popor să o răsfeţe
Însă egoismul nostru nu răspunde provocării
Asta este o premisă în potopul disperării.

Tot cu inima împietrită nu vrem să acceptăm schimbarea,
Refuzăm imnul credinţei consumându-ne uitarea
Încet speranţa noastră moare, iată că nu mai respiră
Şi sfârşitul este aproape, dar aceasta nu ne miră.

Ora Data Anul
20:30 23.01.2008