© Stolear Gicu 

Secolul  IV î. C. a fost martorul înfrângerii imperiului Persan şi ridicarea cu slavă a celui Grec (Elen).  Cu încheierea secolului V conducătorul Perşilor era  Artaxerxe II (404-361)î. d. C. a cărui împărăţie nu a rămas fără merite chiar dacă a pierdut controlul asupra Egiptului a fost urmată de răzvrătirea fratelui său Cyrus. După 30 de ani de la moartea lui Artaxerxe imperiul Persan este dărâmat. Dar înaintea căderii lor totale, Artaxerxe III a avut un succes măsurat în a întoarce ceva din pământurile pierdute. Îşi întoarce Egiptul în 342 î. C. şi ceva teritoriu în Finiția. Însă ultimul împărat Persan, Darius III,  nu a fost în stare să ţină piept atacurilor armatei lui Alexandru Macedon şi în 12 noiembrie 333 î. C. la Issos, Darius şi tot imperiul său cad în mâna lui Alexandru cel Mare.

Alexandru cel Mare

            Fiul lui Filip se naşte în 356. La vârsta de 16 ani tatăl său îl numeşte ca locţiitor al său la Pella 340 î. C. Se aşează pe tron ca împărat la 20 de ani. „Statele din jurul Macedoniei şi-au făcut impresia că odată cu moartea lui Filip toate tratatele nu vor mai avea validitate, dar ei aveau de învăţat că tânărul Alexandru era mai puternic decât tatăl său. Foarte curând el subjugă aceste state şi iniţiază invazia în Persia”[1] despre care se vorbise mai sus. Şi în 333 î. C. el este imperatorul Estului.

Alexandria

             Este fondat acest oraş în 332–331 î.C. de Alexandru cel Mare, în locul unui alt oraş egiptean (Nome), care se află lângă marea Mediterană, localizarea sa avea un punct strategic foarte important. Construcţia oraşului care a fost încredinţată Arhitectorului Denocrat din Rodos mergea într-un tempo rapid întinzându-se de-a lungul mării ca şi Alexandria modernă ,,După datele date de Strabon, lungimea era de 30 de stadii adică mai mult de 5 km şi larg aproximativ de la 7 la 8 stadii adică 1.5km. În rând cu palatele mari şi impunătoare atenţia atrăgeau şi toate utilajele din port, casele publice, străzile late, şi sistema de asigurare cu apă care venea în oraş prin nişte ţevi, care erau trase prin pământ”[2].Poziţia admirabilă a Alexandriei era menită să favorizeze expansiunea comerţului ,,de aici se transportau direct la Puzzole mărfuri încărcate pentru Roma”[3]. Acest oraş, or localitate a cunoscut o înflorire puternică sub domnia Ptolomeilor. Mai târziu cu cei 600.000, 700.000 de locuitori ai săi oraşul era pe locul doi din întreg imperiu Roman, şi mai mult Grecii, Egiptenii, Iudeii, Romanii care locuiau acolo toţi vorbeau limba Greacă. Chiar dacă poziţia lui Geografică era bună acest oraş avea multe de câştigat, nu trebuie să uităm că are şi multe dezavantaje ,,valurile mari care erau provocate de desele cutremure de pământ se aruncau asupra oraşului de jos distrugându-l”[4]. multe monumente au fost distruse unele din ele sunt găsite azi sub apă.

Alexandria în timpul Ptolomeilor

            În timpul domniei lui Ptolomeu I, Alexandria devine capitala Egiptului, iar în timpul lui Ptolomeu II este perioada dezvoltării acestui oraş, cum sa amintit mai devreme. Scriitorii antici rămâneau uimiţi de măreţia acestui oraş, care nu îşi avea concurenţi în lume, spre exemplu Strabon (XVII, 8sq) şi Diodor(XVII, 52, 5) ne-au lăsat nouă o descriere destul de concretă a acestui oraş în vremea Ptolomeilor ,,în afară de cetăţenii greci, romani etc., exista o comunitate evreiască considerabilă (mai târziu Fapte. 6:9 ; 18:24)”[5]. Strabon în scrierile sale menţionează această comunitate. Grecii sau stabilit în general în centrul oraşului, într-o comunitate aşa numită Neapole. În general sub Ptolomei toate aceste comunităţi trăiau în pace fără ca să fie deranjate.

Arheologie în oraş

            Ne-cătând la faptul că vechiul oraş a fost distrus împreună cu monumentele de artă, şi în mare parte se află sub apă, nu iau încurcat lui Mahmud–Ali–Falaki să întocmească o hartă, un plan aproximativ al oraşului cu ajutorul scrierilor antice, în anul 1872. Acest plan şi azi are o valoare deosebită. Acest port, or cum era el în antichitate oraş-port, este însuşi ca un monument de artă. Primele descoperiri arheologice s-au făcut în anul 1911. Anume aici în acest loc se găseşte ruinele farului construit în vremea Ptolomeiilor. Arheologul Francez Franc Godio în anii 90 sec. XX, găseşte sub apă trei castele împărăteşti care datează din vremea Ptolomeilor, ruinele unor corăbii Greci şi Romane, Templul lui Poseidon, acestea vin să ne mai argumenteze, că în timpul lui Ptolomeu II a avut o creştere considerabilă din punct de vedere economic şi cultural. În urma săpăturilor de asemenea au fost găsite în cartierul regesc hramul Isidei şi Arsionei, nu departe de acestea s-au găsit muzeul lui Macedon. De asemenea la câteva sute de metri au fost scoase la suprafaţă unele edificii preţioase ca:

            Hramul lui Cezarion – acest castel (hram) a fost început de Cleopatra în cinstea lui Antoniu, dar a fost terminat de împăratul Augustin. Acest castel avea în faţă 2 obeliscuri care cândva au fost făcute de Tutmos III. Din 1878 unul din aceste obeliscuri se află în London pe malul Temzei, al doilea din anul 1881 se poate vedea în parcul central din New York.

            Un alt monument de artă a fost:

Hramul lui Serapisa - în cartierul Racotis, în timpul excavării conduse de A. Poy au fost găsite rămăşiţe din fundamentul acestui templu. În acest moment nu a rămas nimic care să ne slujească nouă ca dovadă, cu excepţia unor tunele lungi săpate în piatră, care după presupunerea arheologilor în ele se păstrau papirusurile din vremea aceea. De asemenea a fost găsit şi fundamentul  templului lui Poseidon, fundamentul lui a fost găsite atunci când se construia o parcare lângă mecetul lui Kaida Ibraghim. În cele din urmă din cauza că se cunoaşte foarte puţine despre topografia acestui oraş, nici nu sa putut descrie pe lung aceste monumente de arte a căror fundamente au fost scoase la iveală. Totuşi istoricii au căutat să scrie despre anumite monumente istorice mai mult decât celelalte şi anume:

Biblioteca din Alexandria

            Chiar dacă nu sa găsit nici un indiciu arheologic de-a putea spune că aici a fost biblioteca, totuși istoricii vorbesc despre existenţa unei biblioteci, până în ziua de azi avem descrierea lor. Însăşi istoria fondării acestei Biblioteci are un pic de mister. Se crede că în jurul anului 295 î.C.  Oratorul Demetrius din Phaler un guvernator exilat din Atena, l-a convins pe Ptolomeu I Soter să înfiinţeze aici o bibliotecă. În urmă la aceasta sub tutela lui Ptolomeu I, Demetrios a organizat construcţia templului muzelor sau Musaeum, această structură era un complex de veneraţie, având ca model şcoala lui Aristotel din Atena. Acest templu avea să fie prima parte a complexului din Alexandria şi era situată pe terenul palatului regal ,,Muzeul era un centru de cult, cu altare pentru fiecare dintre cele 9 muze, dar funcţiona şi ca loc de studiu având spaţii de lectură, laboratoare, observatoare, grădini botanice etc. Ptolomeu al II-lea Philadelphius fiul lui Ptolomeu I a înfiinţat biblioteca regală, care avea să se adauge templului muzelor ridicat de tatăl său”[6] Nu cunoaştem azi dacă biblioteca regală a fost separată de muzeu sa nu. În această perioadă se pare că ideea cu biblioteca începe să prindă contur, aici fiind adunate mii de papirusuri, şi fiind aduşi aici zeci de învăţaţi care traduceau din diferite limbi diverse scrieri, alipindu-le acestei biblioteci. După unii se presupune că această bibliotecă ar fi găzduit jumătate de milion de papirusuri, se spune că setea de cunoaştere a lui Ptolomeu al III-lea era atât de mare încât toate bărcile care ancorau în Alexandria prezentau dacă aveau ceva scrieri după care scribii de lui Ptolomeu lua şi făceau o copie care o dădeau înapoi, iar originalul păstrându-l. Însă în toată măreţia acestei biblioteci ea a fost distrusă, dar la aceasta sunt mai multe presupuneri şi anume: primul suspect al acestui fapt se crede a fi Iulius Cezar care în timpul ocupaţiei sale asupra oraşului în anul 48 î.C. a pus foc bibliotecii ,,Filozoful Roman Seneca citând lucrarea lui Titus Livius scrisă în anii 63 spune că  40.000 mii de papirusuri au fost distruse de Cezar”[7] Dio Cassius (165-235 d.C.) povesteşte de asemenea despre un depozit care a fost distrus în timpul conflagraţiei. După alţii biblioteca a fost nimicită de Theodosiu I, el care ia încreştinat pe toţi în 380 d.C., iar în 391 d.C. în încercarea sa de-a eradica păgânismul, el a sancţionat oficial distrugerea Templului lui Serapius din Alexandria, după care a fost zidită o biserică în acel loc, de aceea sunt suspiciuni asupra faptului că Theodosiu ar fi distrus această Bibliotecă, dar concret nu există o poziţie clară care să argumenteze distrugerea bibliotecii de către cine a fost făcută. În 2004 o echipă de arheologi polonezi şi egipteni au declarat în cadrul buletinelor de ştiri că au descoperit o parte a bibliotecii din Alexandria în timp ce făceau săpături în regiunea Brucheion. Arheologii au descoperit  13 săli de lectură, fiecare cu un podium central ridicat.

            Farul din Alexandria

            Printre cele 7 minuni ale lumii este şi farul care a fost construit pe insula Egipteană Faros, în faţa oraşului fondat de Alexandru. Se presupune că insula a dat numele acestui far şi nu invers. Este construit în timpul domniei lui Ptolomeu II Filadelful (285-246). Farul a stat în picioare aproape un mileniu şi jumătate. Găsim scris pe păretele acestui turn ,,monumentul este consacrat de arhitectorul Sostrate din Cnid, fiului lui Dexiphan”[8] de aici cunoaştem şi constructorul acestui far. Geograful Al-Idrisi scria în sec XII ,,înălţimea farului este de 300 de coţi şi cum fiecare cot este de trei palme, înălţimea sa este deci de 100 ori cea a unui om” ceea ce ne aduce la 170-130 m. Sursele greceşti însă menţionează că ar fi de 272. Farul se compune din trei turnuri suprapuse, unul pătrat, al doilea ortogonal, al treilea cilindric, în vârful acestui turn se afla un far, la acest capitol nu stau pe o poziţie arheologii unii susţin că acolo ar fi fost o simplă lampă şi în spatele ei o oglindă care intensifica lumina să ajungă la depărtare, alţii că ea ar fi din metal lustruit, cert este faptul că după aprecierea lui Iosephus Flavius ar lumina la o distanţă de 300 de stadii (50 km.), cele mai exagerate păreri fiind până la 200 km. Funcţia principală a acestui far era ca să lumineze calea vaselor care intrau în port, şi pentru a fi o călăuză, pentru corăbii. Desigur că acest turn a ţinut piept mult timp calamităţilor naturale şi mai puţin oamenilor, dar totuşi a fost desăvârşită distrugerea lui de cutremurele din 1182 şi 1303 şi de asemenea cel din 1375 care a distrus complet farul. Fosta insulă Faros este acum o peninsulă.

            În cele din urmă această metropolă oraş cu glorie, după ani de dezvoltare şi poziţie strategică în imperiu şi-a sfârşit existenţa prin aplicarea ambiţiilor politice al anumitor conducători. La sfârşitul sec. IV în timpul persecuţiei neamurilor întreprinse de Teofil în timpul împăratului Teodosiu I, multe din monumentele de artă au fost distruse. În 415 la porunca Patriarhului Chiril a fost distrus cartierul evreilor din Alexandria. Cu un veac mai târziu împărăteasa Teodora a poruncit ca să fie ars o parte din oraş. Împăratul perşilor în 619 a pus mâna pe oraş, apoi de soldaţii lui Omara  în 624 a pus capăt dezvoltării acestei metropole