Ce-ai făcut pentru El ?
Autor: Daniela Herman
Album: fara album
Categorie: Laudă și închinare
Ce dulce har Isus mi-a arătat
Când pe braţe m-a luat şi m-a purtat,
Cu-o cruce-n spate si cununi de spini
Urcând Calvarul, Dealul Căpăţânii...
Ce mare har, nemăsurat, Isus mi-a arătat
Ce iubire, ce grijă mi-a purtat
Când rana mi-a legat
Şi-n sânge sfânt El m-a spălat.
Mai presus de orice iubire pământească sau de zeu
Este iubirea Lui, a Fiului lui Dumnezeu
Ce te-a luat în braţele-i de Tată
Şi te-a-ngrijit şi ţi-a dat hrană şi ţi-a dat apă.
................................................................
...şi m-ai lăsat Isuse lângă tei
Şi teiul a înflorit de-atunci de-atâtea ori,
Unde-am fost eu şi ce-am facut ?
Am ascultat Cuvântul Tău, l-am împlinit ?
Se-aud în zare străjeri ce strigă deşteptarea
Că vine Domnul şi-i aici răpirea,
Dar noi unde am fost şi ce-am făcut?
Cuvântul Sfânt l-am împlinit ?
De câte ori nu ai trecut liniştit pe lângă el
Era in praf, căzut, lovit sau secerat de anturaj...
Te-ai oprit, ai făcut ceva pentru el
Sau l-ai lăsat şi să-l ridici nu ai avut curaj ?
De câte ori nu te-a oprit in drum
O voce ce-ţi cerea ceva - o pâine, apa sau un bănuţ...
Erai grabit si n-ai găsit cu cale
Să te întorci, să-i laşi ceva ?- şi-apoi...avea mâinile murdare.....
De câte ori ai tacut şi n-ai vorbit
De salvare, de mântuire, de siguranţă, de iubire
Acelora de lângă tine
Ce-aveau nevoie de-alinare ţi căutau refugiu-n lume ?
De câte ori puteai să dai şi haina ta
Şi-ncăltămintea ce nu iţi mai plăcea
Copilului, bătrânului ce-avea nevoie şi cerşea ?
Dar haina ta şi-ncălţămintea ta ?- ei, nu meritau aşa ceva...
De câte ori puteai s-ajuţi şi n-ai facut-o ?
De câte ori nu L-ai propovaduit şi ai tacut ?
De câte ori puteai deschide ochi,
Hrăni un suflet cu al Lui Cuvant ?
``Sufletele credincioase şi smerite - zice Domnul -
voia Mea o fac, Cuvântul Meu îl împlinesc``
Şi-apoi mai zice ``Dacă unuia dintre aceşti micuţi aşa nu aţi făcut
Mie nu Mi-aţi făcut...şi pierdeţi locul la masa Mea .``
Se-apropie zorii...zarea începe-a se contura,
Lasă grija pentru lumea aceasta,
Ia-ţi crucea şi-ajută-l şi pe el... şi pe ea...
pentru c-atunci când pe nori
Isus te va chema,
să-ţi zică:``Vino roaba mea,
Vino rob bun şi credincios,
intra şi tu la nunta Mea. ``
amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/64600/ce-ai-facut-pentru-el