Priveliştea


Bună dimineaţa Tată,
M-ai chemat?
Văd că ai faţa întristată…
Şi de ce eşti atât de-ngândurat ?


Fiul Meu, cum să nu fiu?
Când văd atâtea deşertăciuni sub Soare,
Şi-atâţia oameni ce nu ştiu,
De planul Meu şi-o barcă de salvare!


Priveşte-i cum aleargă dup-o pâine,
Ce-o câştigă cu durere
Şi cum adună pentru mâine,
Bizuiţi pe-a lor putere !


Uite-i cum înalţă pân’ la nori
Casele lor de locuit,
În loc să strângă-n ceruri sus comori,
Ce dăinuiesc la nesfârşit !


Mă doare pentru ei, pentru fiecare
Care-i prins în lucrurile de jos
Şi nu caută deloc scăpare,
În Fiul Meu Isus Hristos !



Voi ce-Mi faceţi ziua mai senină,
Că şi îngerii rămân uimiţi,
Cum puteţi fi sare si lumină
Printre-atâţi nelegiuiţi !


Dar şi pe-aceştia îi iubesc,
Şi-aş vrea ca să le daţi de veste
Că vreau să-i mântuiesc,
Acum cât încă har mai este !


~Amin~