Inger sau demon?
Autor: Macovei Corina
Album: fara album
Categorie: Diverse

Avem ocazia sa vedem in bisericile noastre oameni cu adevarat remarcabili. Oameni care tot ceea ce fac, fac din toata inima. Uneori suntem chiar invidiosi pe unii frati la care totul este har. Nu numai ca au o voce frumoasa  cu care lauda pe Dumnezeu, dar si predica Cuvantul Domnului cu mare dragoste si putere. Si atunci fie din dragoste fie fortati de imprejurari afirmam cu tarie ca intr-adevar, Dumnezeu are ingerii Sai in Biserica. Da, adevarati ingeri pe care ii vedem in jurul nostru si care devin niste modele de viata pentru noi. Insa mai exista si ingeri de duminica, adica de biserica. Ii vedem in jurul nostru cum se poarta cu sfiala, in Casa Domnului, iar la rugaciune parca curge pocainta pe fetele lor, se roaga cu atata patima ca te trec fiorii. Si totusi, acei ingeri din interiorul bisericii, ii vedem afara si atunci parca cade cerul pe tine. Te ingrozesti ce auzi din gura lor, care in urma cu cateva ore se ruga Domnlui, iar comportamentul………………… parca nu a auzit niciodata de Dumnezeu. Si atunci nu poti sa nu iti pui urmatoarea intrebare ,,cum poate un inger sa se transforme atat de repede intr-un demon.’’? Stim cu totii ca la Dumnezeu nu va ajunge niciun demon, ca nimic intinat si murdar, nu va vedea Imparatia lui Dumnezeu. Ne este atat de greu sa ne explicam cum pot fratii nostri sa se transforme atat de rapid si de radical din ingeri in demoni. Dar mult mai greu sa explicam celor din jurul nostru, celor pe care noi ii chemam la pocainta si la un Dumnezeu atotputernic. Cum sa le explicam, ca fratele de langa noi care pare atat de evlavios in biserica, este acelasi cu persoana care injura in public si care face tot felul de fapte rele si impotriva cuvintului? Cum sa explicam ca tanara ce se roaga atat de frumos la ora de rugaciune este aceeasi cu tanara care umbla prin parc mai mult dezbracata decat imbracata si intr-o saptamana a fost vazut de manuta cu 3 tineri diferiti? Cum sa explicam ca tanarul care da indemnuri atat de frumoase pentru rugaciune si care canta si atat de frumos, nu este altul decit cel care a amagit atat de multe tinere, iar telul sau in viata este sa se joace cu cat mai multe fete ,,pocaite’’ si daca se poate nimeni sa nu-l intristeze cu vreo mustrare ca este baiat scolit, cu carte si plin de intelepciune?

           Mda, din pacate asta este imaginea bisericii din ziua de astazi. Biserici pline de frati si surori care sunt cand ingeri, cand demoni, in functie de imprejurimi. Si atunci toti acei care se straduiesc sa arate o imagine frumoasa si curata sunt pusi in postura sa explice aceste anomalii ale omenirii, aceste transformari din ingeri in demon si din demon in inger. Si atunci oricat de mult te-ai stradui sa fii o lumina in aceasta lume intunecata, se intampla sa fii stins de acesti,,frati’’, ca esti trecut si cica trebuie sa te adaptezi la vremea actuala. Toti fura, toti mint, toti gresesc, deci nu se poate sa traiesti decat facand ceea ce face lumea. Atunci apelezi la acest transformer si azi esti inger, maine demon. Oricat de rea ar fi lumea, eu vreau sa fiu un inger atat in Biserica, cat si in afara. Tu ce esti, inger sau demon?

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/64697/inger-sau-demon