Rugăciunea de dimineaţă
Autor: Ilie Belciu
Album: Diverse
Categorie: Zidire spirituala
Dă-mi Doamne mult dorit-a bucurie,
Din zori când soarele î-mi dă de ştire,
C-ai rânduit încă o zi să fie,
Un bun prilej în care numai Ţie,
Să î-Ţi aduc din suflet mulţumire.

Revarsă-mi Doamne, , Pacea Ta Divină”
Ca roua ce coboară pe câmpie.
Te rog să faci în mintea mea lumină,
Şi de-a fii zi cu nori sau zi senină,
Să-Ţi pot aduce laude numai Ţie.

Aş vrea ca să-mi vorbeşti din prima clipă,
Când ochii mi-i deschid de dimineaţă,
Ca să nu-mi fie truda de risipă,
Nu mă lăsa te rog să plec în pripă,
Ci să aştept, , Divina Ta povaţă”

Când, ca un nor pe bolta înstelată,
Deasupra mea poveri mari se ridică,
Ajută-mi Doamne să nu uit vreodată,
Că Tu eşti Dumnezeul meu şi Tată,
Şi te-ntristezi când sunt cuprins de frică.

Tu-mi eşti, , Comoara cea mai preţioasă”
În Univers nu ai asemănare,
Eşti, , Fiinţa cea mai dulce şi frumoasă”
Şi când necazuri grele mă apasă,
Î-mi e deajuns un, , Strop de îndurare”

Eu nu mă tem de ziua care vine,
Chiar dacă mi-e cărarea-ntunecată,
Dar vreau să ştiu că sunt mereu cu Tine,
Trăind smerit aşa cum se cuvine,
În, , Voia Ta cea sfântă şi curată”



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/64778/rugaciunea-de-dimineata