S-a sfârșit...
Acum parcă tot întunericul ar fi biruit pământul,
Toate fantasmele țărânei s-ar bucura de victoria căderii dragostei.
Trăim în minciună și pretindem că lumina s-ar reaprinde în sufletele noastre...
Dar nu... fiecare gând pierdut aduce cu sine dărâmarea propriei inerții...
De parcă noi înșine ne-am bizui pe ceea ce zidim.
E ca și cum ai întoarce copacul din evoluția lui,
Sau i-ai cere melcului să pășească mai repede pentru că adie un vânt puternic.
În zadar ne căutăm pe noi dacă nu avem de unde să ne hrănim ființele
prea întunecate cu... lumină.
De aceea dragostea moare și învie ori de câte ori atingem culmile răului.