Trupuri sacre acopereau pamantul,
Mult prea plin si mult prea sinistru
De sine insusi.
Mormane mari de vise
Asteapta sa fie implinite.
Copii si batrani
lovesc cerul cu bulgari azurii de lacrimi.
Mame triste si suferinde,
Inca asteapta sa isi tina
Copii nevazuti si neimpliniti in brate.
Numai eu,suflet pierdut si pustiu,
Nu pricep rostul lacrimilor,
Si cu fiecare minut trecut
Parca un clopot intors invers,
Rasuna in locul sulfetului meu.
Cum as puta sa visez?
Cand visele mele
De mult au ars naucite de soare.
Cum as putea sa zambesc?Cand zambetul meu e inghetat de cer...
Si cum as putea sa privesc ?
Cand ochii mei
De mult nu mai zaresc
Minunile iubirii.

Sunt ca Lazar,care asteptand
Glasul Domnului Sfant
Sfasia moartea,lasand-o invinsa
Trecand-o dincolo de tot ce omenirea putea spera.

................................................................................

Trupuri sacre acoprea pamantul
Mult prea plin si mult prea sinistru
de sine insusi.