Atunci când Alexei Mateevici [1] declama sfinţenia limbii române, în binecunoscuta poezie "Limba noastră" , fără îndoială că făcea de fapt o profeţie, căci că ceea ce scrisese el cu atâta patriotism avea să constituie azi textul imnului oficial al Republicii Moldova. Cu o limbă sfântă trebuie să te porţi aşa cum te-ai purta cu o icoană. Cu un fior adânc în suflet. Atent la fiecare cuvânt, la fiecare semn de punctuaţie. Că limba română este o limba grea, se ştie. E o limbă bogat flexionară, care pune multe probleme de acord. De aceea, trebuie sa fim mai atenţi atunci când o întrebuinţăm. Să fim atenţi şi la specialişti, căci şi ei mai greşesc. Că este aşa, ne-o spune, în lucrarea sa "Capcanele" limbii române [2], însuşi acad. Alexandru Graur [3]:
" […] pînă şi lingviştii fac greşeli de limbă, nu pentru a linişti pe cei din alte profesii. De fapt, lingviştii sînt şi ei oameni, supuşi greşelii, şi nici unul dintre ei nu poate şti tot ce e pe lume".
Lăsând la o parte sinceritatea lui dezarmantă, să cercetăm mai cu atenţie conţinutul lucrării. Iată ce descoperim:
"Avatar, termen din religia hinduistă, denumeşte reîncarnarea lui Vişnu [...]" scrie el, cu scopul de a înlătura confuzia care se face dintre avatar şi aventură. Dar pe noi ne interesează câteva greşeli făcute aici, involuntar sau poate voluntar, chiar de către autor.
Prima ar fi una de fond. Avatar nu denumeşte doar incarnarea lui Vişnu, ci şi a altor divinităţi (cf. Mihai Eminescu, "Avatarii faraonului Tlà" ). A doua ar fi pur lingvistică. Autorul scrie greşit "reîncarnare" şi nu "reincarnare", aşa cum pe bună dreptate recomandă "Îndreptarul...", deşi DEX-ul transcrie şi varianta "reîncarnare", ca alternativa neliterară. Facem menţiunea că DEX-ul nu este o lucrare normativă, ci una informativă. În plus, spre deosebire literatura beletristică, este inadmisibil ca într-o lucrare ştiintifică să fie folosită varianta neliterară. Observaţia rămâne valabilă şi în ceea ce priveşte vocabula "incarnare". Pentru că aceste două neologisme au fost împrumutate şi nu s-au format, aşa cum se crede, în limba română. Totuşi, ignorând acest lucru, majoritatea zdrobitoare a intelectualilor români au folosit şi continuă să folosească forma neliterară. Amintim aici pe Lucian Blaga, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Cezar Baltag, Romulus Vulcănescu, Victor Kernbarh etc. Poate că aceştia au avut motivaţia lor. Atunci la ce mai e bun "Îndreptarul..." ? Nu este exclus ca greşelile să nu aparţină lor, ci corectorilor din edituri, care au crezut de cuviinţă să le "corecteze". În plus, e posibil ca, în edițiile princeps ale unor lucrări aparţinând unor autori mai vechi, "incarnare' şi "reincarnare" să fi fost scrise corect, greşelile aparând în ediţiile postume, prin aducerea la zi a ortografiei. Altfel, s-ar putea crede că singurul român care vorbeşte corect este escrocul din schiţa "Justiţia română" de I.L. Caragiale atunci când răspunde judecătorului: "Am zis că a trecut iar în incarnaţiune".
Alte greşeli ale autorului
Conform "Îndreptarului", titlurile publicatiilor se scriu cu iniţială majusculă numai la primul cuvânt : Scînteia tineretului, Steagul roşu (ziar) etc. Totuşi, în lucrare, apare peste tot forma "România Liberă".
Desi DEX-ul dă drept corectă variantă dealtfel, acest cuvânt, conform "Îndreptarului..." se scrie de altfel. Nu ştiu din binecuvântate pricini, autorul a urmat varianta din DEX.
Ne-a sărit în ochi şi o confuzie pe care o face încercând sa-i urecheze pe "Oamenii puţin în curent cu stilul ştiintific".
"Oamenii puţin în curent cu stilul ştiintific îşi închipuie că cf. înseamna conform, de aceea a început să pună substantivul următor în cazul dativ cf. lui Lenin. În ultimul timp greşala apare şi la unii lingvişti". Aşa cum arată şi autorul, acest lucru este, într-adevăr o confuzie destul de frecventă. Numai că, mai departe, el însuşi cade victimă unei alte confuzii, atunci când crede că "cf."(confer) ar fi totuna cu "v." (vezi) : "[...] cf. este o prescurtare din latinescul confer care înseamnă a pune alături, deci compară, sau vezi (sic!)". De bună seamă, "compară" nu-i totuna cu "vezi". Nici în viaţa de toate zilele, nici în stilul ştiinţific. Aşa se face că, în notele de subsol ale diverselor lucrări ştiintifice, se folosesc ambele cuvinte. Acest lucru e justificat, de vreme ce un autor nu poţi să-l compari cu opera lui.
Într-adevăr, "lingviştii sînt şi ei oameni".
Cugetare:
Citiţi invers cuvântul "CARD" de pe cărţile voastre de identitate şi vă veţi convige cât de viclean este diavolul. Să fim atenţi la poemele pe care le scriem. Cu înţelepciune, să le citim şi invers. Cu atât mai mult rugăciunile.
__________________________________
1. 27 martie 1888 - 24 august 1917. Scriitor şi poet român basarabean.
2. Editura Ştiintifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1970.
3. 1900, Botoșani - 1988. Lingvist român. Decan al Facultății de Filologie din Bucureşti între 1955-1974 şi director al Editurii Academiei. A fost redactor responsabil al "Dicționarului limbii române" (DLR).