PSALMUL 88

Domnul mantuirii mele, catre Tine strig fierbinte,
Rugaciunea imi asculta si la mine ia aminte!
Caci, de locuinta mortii, vad ca m-am apropiat,
Si de multe lucruri rele, sufletul mi-i apasat!
Sunt un om fara putere care trece ca un nor,
Pus in randul celor care isi incheie viata lor!
Fi-voi aruncat in bezna, in a negurilor casa,
Unde viermele nu doarme si mania Ta apasa!
Intre cei fara suflare, cei ucisi, cei adormiti,
Cei ce sunt de a Ta mana, pe vecie despartiti!
Sunt inchis in al meu cuget, singur si indepartat,
Ma topesc de suferinta si ma simt nemangaiat!
Ca o apa nesfarsita, raspandind o teama grea,
Sunt inconjurat de spaima, chiar din tineretea mea!
Te chem, Doamne, cu nadejde si intind mana spre Tine,
Cerceteaza al meu suflet si indura-Te de mine!
Iti mai multumesc de-a pururi sau Te lauda cei morti,
Dupa ce-au trecut prin moarte, ale vesniciei porti ?
De a Ta credinciosie, se vorbeste in mormant ?
Sau de bunatatea-Ti mare, printre cei de sub de sub pamant ?
Tu nu vrei sa ne cuprinda, intunericul uitarii,
Nici sa faci minuni si semne, peste tara intristarii !
Doamne, eu ma rog la Tine si astept sa imi raspunzi,
De ce stai asa departe si de mine Te ascunzi ?
Cei indepartati de mine, si prieteni si tovarasi,
Cat as vrea sa se intoarca, plini de veselie, iarasi !
Sa-mi aduca mangaiere, inainte de plecare,
Sa prefaca in speranta clipele de intristare !
Locul vesnicei odihne, astazi, imi doresc sa vina,
Sa pasesc cu bucurie catre tara de lumina!

AMIN !