Nu demult am citit romanul „Sânge şi nisip” al binecunscutului clasic al literaturii spaniole Blasco Ibianis.
Romanul descrie viaţa viteazului toreador Huan Galiardo. Scriitorul descrie cu lux de amânunte organizarea coridelor, costumele tradiţionale ale toreadorilor şi multe alte lucruri interesante din viaţa acestor oameni curajoşi, care deseori plătesc cu viaţa curajul lor, murind în coarnele fioroşilor tauri.
În mod deosebit mi-a plăcut pasajul în care autorul descrie teama şi emoţiile prin care trece frumoasa Carmen, soţia toreadorului Huan Galiardo. 
În timp ce viteazul ei soţ înfruntă taurii fioroşi ea alearga la biserică şi aprindea zeci de lumânări în faţa statuii Sfintei Fecioare de la Macarena implorând-o cu ochii plini de lacrimi să îl ocrotească pe Huan de coarnele taurilor. Însă totodată în sufletul ei se strecoară teama şi îndoiala. Privind statuia şi rece fără viaţă îşi dă seama că feciora, nu-i decât o femeie, care cândva a plâns şi s-a rugat ca şi ea, pentru viaţa fiului ei.
Atunci fără nici o ezitare fugea la Biserica Sfântului Laurenţiu, unde cădea în genunchii în faţa statuii lui Isus Hristos, Omul-Dumnezeu, care avea pe frunte o cunună de spini iar în spate o cruce grea. Pe fruntea şi pe faţa Sa se puteau citi un chin fără de margini şi o blăndeţe dumnezeiască.
Privind la statuia Nazarineanului, Caremen simţea în sufletul său zdrobit pace şi speranţă. Credea că acest puternic Bărbat – Dumnezeu, poate să îl ocrotească pe Huan Galiardo.

* * *

Acest pasaj mi-a adus aminte de cuvintele apostolului Paul, scrise în 1 Timotei 2: 6: „Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care s-a dat pe sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru noi toţi.

http://www.cuvantulcrestin.blogspot.com/