puţinul aur pe care-l am nu Ţi-l dau nici tamaia nici smirna pe care nu le am
am doar presupuneri si presimţiri
un sentiment ascuţit ca o stea ce s-a născut covor de lumină ‘naintea Ta
*
călcau copitele de cămilă urmele aşa cum degetele mele imprimă vorbe sub apăsarea lor
umilul staul in care Te-ai coborat avea formă de prunc
Tu te-ai înghesuit cu drag în inima lui largă
şi de-atunci (aşa) ne vrei pe toţi
chiar fără cămile, fără aur sau smirnă, fără călătorii lung debusolate
fără hanuri pline de necunoaştere…
ne doreşti un Crăciun cu Tine ca o renaştere
*
hanul simţirilor e plin n-ai loc acolo
motelul filosofiilor ocupat nici o cameră goală
stăm pe-un moment ca pe-o movilă
şi privim cand înainte cand după
cu privirea rătăcitoare banală…
*
atunci ne mai doreşti un pic de nebunie de-a Ta să ni se prindă privirea de coada cozilor de stea
şi să ajungă acolo unde doreşti Tu
printre vise ca un vis
printre săbii ca o Sabie
care taie manerele uşilor şi decojeşte valorile
care aşează privirea la locul ei
asemenea apei în albie
*
n-am nici un Betleem prin apropiere
am doar o inimă flămandă de paine
copilăroasă şi neprimitoare
neîncrezătoare nici în azi nici în maine…
*
fă cumva ca pasul de stea să devină un fel de capac
un fel de lumină peste inima mea
mirosurile ei învechite să semene a păstori şi-a copite
venite din toate colţurile lumii
să Te caute şi să Te găsească pe Tine