Atunci când cauţi răspunsuri
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Frământări
Categorie: Zidire spirituala
Atunci când cauţi răspunsuri printre luciri de stele,
Atunci când doar ecoul îl mai auzi vibrând,
Atunci când înserarea ţi-aduce doar mistere
Şi candela durerii te leagă de pământ,
Atunci să iei aminte la umbrele-abisale,
Ce-au smuls înţelepciunea si-a pus in loc desfrâul,
Să te întorci din drumu-ţi, să te ridici din vale,
Şi nu lăsa neghina ca să sufoce grâul.
Atunci când foşnet rece şi surd percepi în viaţă,
Atunci când încercarea o simţi la orice pas,
Atunci când sentimentul s-a preschimbat în gheaţă
Şi Şoaptele iubirii rămas-au fără glas,
Atunci să lupţi mai tare, să urci pe cărăruia,
Ce se deschide-n faţă printre scăieţi şi spini,
Iar luminiăul verde, ce poarta-n el solia,
Iţi va aduce pacea şi dorul de-nălţimi.
Atunci când nu vezi zambet pe feţe, doar grimasă,
Atunci când falsitatea e-o formă generală,
Atunci cănd bunătatea provoaca-n jur angoasă
Şi facerea de bine produce stânjeneală,
Atunci în rugăciune, imploră ajutorul,
Cu irişii în lacrimi, cu sufletul arzând,
Şi vei vedea cum Domnul va alina tot dorul,
Şi-ţi va-noi puterea, prin Duhul Său cel Sfant!
04/02/2011, Barcelona- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/66262/atunci-cand-cauti-raspunsuri