Tatăl Dumnezeu

Tu, eşti Acel ce a-ntemeiat pământul,
Din tină Tu pe om l-ai modelat.
Tu eşti Acel ce a rostit cuvântul,
Şi-n lume toate fiinţă au luat.

Tu, nu te asemeni nimănui în lume,
Dar toţi să-ţi semene aş dori mereu.
Tu, nu te-ntinzi cu nimenea la glume,
Ci dovedeşti, că Tu eşti Dumnezeu.

Se luptă omul cu a lui înţelepciune,
Să arate azi că nu există Dumnezeu.
Dar cine la făcut? cin´ la-ndrumat la bune,
Şi i-a întipărit pe faţă chipul Său?

Aceasta, poate unul doar să facă,
Acel ce Tată îi este şi-i va fii mereu!
De se aruncă omul şi trăieşte-n cloacă,
Spre cine strigă când îi este greu?

O, Doamne, de ar putea azi omenirea,
Să înţeleagă dragostea-ţi de jar,
Să lase lumea şi să-şi calce firea,
Să se întoarcă la al ei Tată iar...

Ce sărbătoare ar fii atunci în slavă,
Ce bucurie fără de hotară...
C-ar dispărea tot ce e doar pleavă
Şi omenirea n-ar mai fi hoinară...

Dar ştiu căci încăpăţânarea omenirii,
Creşte mereu, cu fiecare zi mai mult.
Tată, te rog, să laşi în mine flacăra iubirii,
Să pot, Părinte dragă, în toate să te ascult.

În viaţa mea, iubirea-Ţi să se vadă,
Exemplu şi lumină, să fiu aş vrea mereu,
Ca cei din jur văzând să creadă
Şi să se-ntoarcă la tine Dumnezeu