Dimineață - dulce cânt!
Autor: Alexandru Raneta
Album: Copilărie
Categorie: Copii
Triluri, cânt de păsărele,
Cheamă dulce dimineața,
Printre frunze, rămurele,
Cântecul pătrunde ceața.
Roua picură alene,
De pe frunți de trandafir,
Lăcrimiore în poiene,
Se îndreaptă fir cu fir.
Soarele în strălucire,
S-a ivit la Răsărit,
Dăruind a sa privire,
Crinilor ce-au înflorit.
Clopoțeii albi și roși,
Își deschid a lor petale,
Mielușeii bucuroși,
Au pornit în jos pe vale.
Rândunele, ciocârlii
Se avântă sus spre nori,
Iar pe verzile câmpii,
Mii de fluturi în culori,
Zboară duși ușor de vânt,
De la floare către floare.
Dimineață, dulce cânt,
Totu-i viu și în mișcare.
Laudă-ți aduc Isuse,
Te înalț, te preamăresc,
Chiar și florile-ți supuse,
La porunca Ta-înfloresc.
Glorie Ție, Aleluia!
Toate te mărturisesc,
Mare-ți este-Înțelepciunea,
Vreau mereu să te slăvesc!
Amin.
26.02.2011.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/68746/dimineata-dulce-cant