Psalmul 84:5,6,7.
Nicăieri în Scriptură, nu promite Domnul Dumnezeu o călătorie uşoară, fără suişuri şi fără coborâşuri spre casa cerească.
Nicăieri nu am găsit scris că Domnul ne duce în cer pe un covor de flori. Dimpotrivă, chiar Domnul Isus spune în Ioan 16:33 „...În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, veniţi la Mine, zice Domnul, pentru că Eu am biruit lumea”.
Poeţii au cântat: „În cer pe flori nu poţi fi dus când alţii s-au luptat şi pentru Regele Isus, chiar viaţa ei şi-au dat”. Calea spre cer este presărată cu amărăciuni, cu primejdii, cu dezamăgiri şi cu lupte fel de fel.
Şi deasemenea este presărată cu văi adânci şi cu coline, aşa cum ne spune psalmistul în versetele 6 şi 7. Mai întâi coborâm în vale: „Când străbat aceştia valea plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări”.
Acolo în adânc de vale, atunci când calea ni se pare grea, Domnul Dumnezeu coboară ca să ne întâlnească şi să ne dea binecuvântări în încercări: Nădejde în încercare, Bucurie în necaz, Putere de învingere.
Când îţi este mai greu şi te afli mai adânc în vale, atunci Domnul Isus, Mântuitorul te ia pe braţele Sale şi te poartă spre liman. Şi apoi spune psalmistul, că cei „ ce-şi pun tăria în Domnul şi în inima cărora locuieşte încrederea, ei urcă munţii bucuriei " V7 „Ei merg din putere în putere, şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion”.
Cei ce-şi pun nădejdea şi tăria în Domnul, ei nu umblă bâjbâind în întuneric, pentru că înaintea lor merge Lumina lumii, Domnul Isus. Ei nu umblă din slăbiciune în slăbiciune, ci din putere în putere prin Cel ce este puterea, prin Duhul Sfânt. Întocmai ca şi David care nu l-a învins pe Goliat prin puterea lui ci prin puterea Domnului.
La fel vom învinge şi noi dacă ne vom pune încrederea şi tăria în Domnul. De aceea, te invit suflete drag Domnului să-ţi pui nădejdea în El şi să te încrezi din toată inima în Cel ce-ţi făgăduieşte Izbăvirea. Domnul să te binecuvinteze!