Măreaţa Taină...
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Soli Deo Gloria!
Categorie: Zidire spirituala
Măreaţa Taină…
Măreaţa Taină, a-ntrupării
În Planul cel de mântuire,
E opera scumpă-a salvării
Doamne, prin neprihănire!
A trebuit să-Ţi dai suflarea
Pe crucea cea dela Calvar,
Ca să trăieşti, reînviorarea
A multora, salvaţi prin har!
Când socotit erai la număr
În rând cu ceilalţi vinovaţi,
Î-Ţi duceai crucea pe umăr
Şi Te rugai spre-a fi iertaţi!
Astfel, Ţi-ai dus suferinţa
Pe pământul, ce-ai creat,
Şi ai primit pasiv sentinţa
Murind pe lemn crucificat!
Păcatele noastre-ai purtat
Luându-le asupra-Ţi toate,
În haine noi ne-ai îmbrăcat
Care arată, a Ta dreptate!
De-aceea-n toată veşnicia
Măreaţa taină, a-ntrupării,
Va fi-acea ştiinţă, în făclia,
Din Jertfa sfântă, a salvării!
Flavius Laurian Duverna
12 martie 2011
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/69158/mareata-taina