Îndemnul credinţei
Autor: Doina Ketterer
Album: fara album
Categorie: Laudă și închinare
Idemnul Credinţei,
Mi-aplec in faţa Ta, cu dor genunchii,
De câte ori, credinţa mă indeamnă să o fac,
Eu,las ca duhul sfânt să imi vorbească,
Pe cale, in lumină şi-adevăr să pot să calc.
Atâtea am de spus,Tatălui de fiecare dată,
Mă plâng şi-i cer aşa de multe până seara,
Crezând in El,ştiind că am in cer un Tată,
Nu pot să trec, fără să-i spun tot ce m-apasă.
El e singuru-mi ,adevărat prieten pe pământ,
In care cred şi inima oricând pot s-o descarc,
Doar de la El,din Mâna Lui iubire-am căpătat,
Căci El e Sfint,mi-arată totdeauna ce să fac.
E minunat când ştii,căci ai in cer un Tată,
La care poţi să-i, spui tot ce te-apasă azi,
El,cu iubire te ridică de fiecare dată.
De cuvântul şi cărarea sfinta,i-o urmezi.
Iţi mulţumesc iubitul meu părinte,
In toate câte-n viaţă,Tu m-ai invăţat,
Mi-ai dăruit,să am o inimă fierbinte,
De semenii, pe care Tu mi -ai dat.
Amin!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/69496/indemnul-credintei