Fără Dumnezeu...
Autor: Iuliana Senacico
Album: Universul sufletului!
Categorie: Incurajare
Ce-aş fi eu fără Dumnezeu?
Cred că nimic, singur, mereu
Un singur om, un singur „eu”
Un singur drum, şi unul greu!!
Dar oare tu sau oare eu,
Nu credem într-un Dumnezeu?
Oare există sau mereu
Ne minţim zi de zi si e greu...
Întreabă luna...vezi, ea crede?
Dar oare soarele Îl vede?
Dar stelele pe El l-ascultă
Sau doar e....teorie multă?!
Poate nu văd şi nu-nţeleg
Sau de la ochi să mă dezleg?
Poate n-aud ... şi nu pătrund
Din contră mai rău mă cufund...
Oare uitându-mă la flori, aş vedea iubirea Lui?
Şi privind animalele, aş vedea mâna Lui?
Da!! Dar după toate astea, oare cui
Să-i aduc lauda, nu Domnului?
Spre cer dacă privesc
Totul imi spune: „Te iubesc!”
Cum aş putea să mă gândesc
Că n-am spre cine să privesc?
Ba am! Şi chiar Îi mulţumesc
Că sunt în viaţă, că trăiesc!
Vreau mult mai mult să Îl iubesc
Şi mult mai mult să-L preţuiesc!
Tată ceresc, Îţi mulţumesc
La toată lumea spun, nu mă feresc
Viaţa doar ţie-Ţi dăruiesc
Ajută-mă ca-n fiecare zi să cresc!
La toată lumea să vorbesc
Că nu-i absurd, nu-i omenesc!
Stiu că exişti, asta-i ceresc!
Copil al Tatălui... vino azi, predă-te Lui
Numai fi a nimănui
De ce viaţa să-ţi supui?!
Altcuiva sigur n-ai cui
Vino la EL, şi spune-oricui
Că-i aduci slavă numai Lui!
Vrei AZI la lume să vorbeşti
Că fiu al Lui tu te numeşti
Nu doar atât ci tu chiar eşti
Copil al Lui....te mai gândeşti?
Eu zic să nu, vino la EL
Fă-o acum şi cu mult zel...
Te va primi, te va iubi,
Vino acum....spune DA şi-n veşnicii
Cu al tău Creator vei fii!
Amin!
(18 martie 2011)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/69514/fara-dumnezeu