Nostalgie
Autor: Marin Ales de Isus
Album: Alege-L doar pe Isus
Categorie: Zidire spirituala
Pe parcursul vieţii, tot înaintînd
Omul tot aleargă şi din greu muncind
Uneori oprindu-se ,obosit în cale
Se gîndeşte-ntruna la o întrebare:
“ Care este rostul vieţuirii mele
Tot alerg, mă chinui, străduiesc mereu
Dar de mic,din zilele copilăriei mele
Mă gîndesc există oare Dumnezeu?”
Mi-aduc aminte că demult pe cînd eram un puşti micuţ de tot
Mă învăţau părinţii să fiu ascultător ,frumos ca sa mă port
Iar mama deseori pe înserate
Stătea-n genunchi şi urmărind-o de la spate
Am observat că se apleca şi tot spunea ea ceva
Cu cine-o fi vorbind gîndeam în mintea mea
Atunci eu de la mama am aflat că este cineva
Ce-n ceruri sus îşi are locuinţa
De toţi El are grijă puiule şi-i bine
Să-nveţi şi tu o simplă rugaciune
Mă sfătuia în felul următor
Repetă după mine puişor
“Înger,îngeraşul meu
Roagăte lui Dumnezeu
Crucea s-mă păzească
Îngeraşul s-mă trezeacă”
Cred c-atunci am început să cred
Că există Domnul Dumnezeu
Dar crescînd mai mare, alergînd pe cale
Eu am observat în jurul meu,la oameni
Că mai important e altceva ş-anume
Să înbogăţeşti ,să-ţi faci un nume
Casă, bani ,progres şi faimă
Iată scopul vieţuirii tale
Nu te mai gîndi şi chinui întruna
Ia din viaţă tot ce poţi acum
Unde prin păcat ,prin furt şi prin minciună
Toţi doar fac aşa, de ce tu nu?
Şi un timp supus, leam urmat eu sfatul
Îndrăgind negreaţa, prostia şi păcatul
Dar cu cît mai mult mă afundam în beznă
Sufletul se chinuia şi nu putea-nţelege
De ce n-am parte eu de fericire
De pace, linişte ,dagoste, iubire
Doar fac ca toţi,trăiesc în rînd cu lumea
De ce-s nemulţumit,de ce sînt gol întruna
Dar într-o zi primit-am un cadou
Pe cînd la drum mă pregătea măicuţa
Fără să ştiu în traistă pe ascuns
Mi-a pus o carte, tremurînd mînuţa
Mi-a scris :”Te rog tu copilaşul meu
Cînd vei găsi această carte sfîntă ,minunată
Să o deschizi şi să citeşti atent
Despre Acela ce ţi-a dat viaţă fără plată
Aşa mi-a fost descoperit şi mie
Despre Cereasca Împărăţie
Şi am aflat că este Dumnezeu
Ce pedepseşte ce-i corupt şi rău
Că dă viaţă celora ce-L află
Pe Fiul Său pe cruce răstignit
Isus Hristos Coroana vieţuirii
El Cel preasfînt, curat, neprihanit
A fost bătut,scuipat şi-a suferit
Batjocură, ocară şi pedeapsă pe nedrept
El pîn-la moarte a rămas smerit
Ţi-a dat o şansă să devii tu drept
Lăsînd viaţa ta cumlită şi de păcat murdară
Să vii la El ,la Cel ce moarte-a biruit
Isus, El este Calea, Adevarul şi Viaţa
Ce ţi-o propune să fii fericit
Venind la El prin ultima-ţi suflare
Vei înţelege că deaja-i murit
Cei vei propune tu în schimb pe raiul
Ce din vechimi el fosta pregatit
Ce-i vei răspunde tu de zilele trăite
În gol, destrăbalare şi plăceri
Vei sta încremenit naintea lui de frică
Şi vei dori atunci să-I ceri
Doar un răstimp de ma-şi întoarce pe pămînt, O Doamne
A-şi crede-n Tine şi aşi fi smerit
A-şi spune tuturor de Tine Doamne
Cît de molos Tu eşti , neprihanit şi sfînt
Tu n-ai nimic deaface cu păcatul
Şi tot ce-i rău tu verşi din gura Ta
Dar î-i asculţi pe-acei ce î-Ţi urmează sfatul
Le ţii Tu viaţa-ntruna în mîna Ta
Ai milă şi de mine O Isuse
Ce-aceste versuri de la tine le-am primit
Să pot atinge inimile frînte
Ca să Te afle Domnul meu iubit
Nu vreau nici fală, nici uimire
Din partea celora ce chiar citesc acum
Ci vreau O Scumpul Meu Isus ca fericirea
Ce am aflato-n Tine s-o transmit
Acelora ce ca şi mine odinioară
Se rătăcesc pe drumul larg şi greu
Acelora ce le-ai creat cu mîna Ta Parinte
Mai dăle-o şansă , să se întoarcă de pe drumul rău
Să se oprească de la calea rea Stăpîne
Căci nu pentru aceasta Le-ai creat
Ai milă de noi toţi O Doamne Sfinte
Căci Tu eşti Domnul Dumnezeu adevărat.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/71165/nostalgie