Cine eşti? de unde vii?
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Harului - Volumul 2
Categorie: Diverse
1. Cine eşti? ... de unde vii?
Pasăre trudită?
Din ce munţi, din ce pustii
Te întorci rănită?
Cine sunt? ... de unde vin?
M-ai uitat, creştine?
Eu sunt cântecul senin,
Scris cândva de tine.
2. Am zburat din mâna ta
Peste munţi şi ape,
Și-unde-a fost o rană grea,
m-am lăsat aproape.
Dar nu şoimii m-au răpus,
Nici pe vale spinii.
Penele de-argint mi-au smuls
Fraţii, nu străinii...
3. Dacă eşti cântarea mea,
Pasăre zdrobită,
Zboară sus, din stea în stea,
Smulsă şi rănită!
Şi la Cel mai Sfânt din sfinţi
Să te-opreşti o clipă.
Lacrimile Lui fierbinţi
Să le simţi pe-aripă.
I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 149.
Autor text: Costache Ioanid.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/71472/cine-esti-de-unde-vii