Șapte teste - o analiză a vieții spirituale
Autor: Petru Coman
Album: fara album
Categorie: Diverse

De vrei să faci o analiză a vieții tale sfinte și duhovnicești
Evaluează viața ta spirituală, dar nu căuta în lume să privești
Deschide Biblia-n Apocalipsa cu dor să afli și să împlinești
Și-atuncea ai să vezi cum Dumnezeu te sfătuiește să gândești.

Evaluând Efesul, Smirna, Pergam, Tiatira
Biserica din Sardes, Filadelfia, Laodiceea
Privind spre cele șapte sfeșnice vei constata
Cât de măreață este dragostea, ‘ndurarea și puterea Sa.

El care este Alfa și Omega, Cel ce era și Cel ce vine
Ne-a învățat să știm cum să trăim și cum să facem bine.
De-aceea sfeșnicele le-a aprins și a privit spre ele
Dorind ca să privim cu toții la Fiul și la stele.

Și tu poate ești stea sau sfeșnic luminos
Ai fost chemat din lume să fii mărgăritarul prețios,
Să fii o cetățuie-n vârf de munte și chiar în vale să fii de folos
Ca lumea ce trăiește-n jurul tău să vadă și să vină la Hristos.

1. Avânt, lansare, misiune era Efesul ce trăia în primul veac
N-a obosit, ci a răbdat punând la încercare pe cel bogat și pe sărac
Dar dragostea dintâi a părăsit-o și faptele nu mai erau pe plac
Căci boala-aceasta-i ca leucemia, când avansează nu mai are leac.

Frate! Leucemia s-o tratezi în graba mare, că altfel vei muri rapid
Când dragostea și adevărul sunt constante nu lăsa ca să-ți fie frig.
Ele produc deci echilibru-n organism să nu se mai formeze niciun vid
Îț dau putere, viața-n pocăință; leucemia, moartea prevenind.

2. Mirul cel parfumat din Sardes te întărește să fii credincios
Chiar de-i necazul greu și sărăcia mare rămâi statornic în Hristos.
Nu dispera în vremi de prigonire, nu dispera nicicând, nu fii fricos,
Căci Dumnezeu pe tin’ te răsplătește și te așteaptă-n cerul glorios.

Tu vei primi cununa vieții, asta-i un har să fii încoronat
Când sfinții vor intra în ceruri, tu vei fi așteptat de Împărat.
Dar pân-atunci mai rabdă, mai suferă și fii disciplinat
Căci veșnicia nu-i o perioadă scurtă, ci este timpul cel nemăsurat.

3. Mulți azi trăiesc în Pergam; mediul periculos, toxic și infestat
Unde microbi, viruși mortali și radiații se luptă neîncetat,
Să nimicească Organismul, Biserica cea vie ce Domnu’ a câștigat,
Iată de ce Satana și duhurile lumii dau lupte neîncetat.

Septicemia când pătrunde și este instalată-n organism
Imunitatea e scăzuta căci a pătruns prea mult liberalism.
Echipamentul de protecție-i respins cu nervi și cu sadism
Căci creștinismul pentru cei mai mulți este Ecumenism.

Nicolaiții au pătruns în adunări și predică teologia lor
Aceștia o susțin că-s pricepuți și mulți le vin în ajutor
Ei spun: “odată ce ai mântuirea n-o mai poți pierde, fraților”.
Acesta-i virusul ce mulți creștini omoară că n-au echipamentul protector.

Aceștia-aduc exemplul practic că-s liberi și defăimători
Zicând: “serul intrat în corp nu mai poți să îl scoți apoi
Iar mântuirea ce-ați primit-o, nimeni nu poate s-o mai ia din voi
De ce credeți c-o pierdeți dar? Ce ați primit nu se mai ia-napoi”.

Sfatul lui Balaam activ e printre mulți înduplecând creștinii
Când mintea unora se duce prea departe la desfrânări și la curvii
Fiindcă au uitat ce scrie-n Sfânta Carte umblând în faptele firii
Ce-au nimicit în ziua-aceea din popor chiar douăzeci și trei de mii.

Acestora le striga astăzi Domnul: “Opriți-vă și să vă pocăiți!
Altfel cu voi Eu mă voi războii, nu mai umblați de pofte biruiți!
Iar cei ce ați adus septicemia-n organism, de nu vă pocăiți, pieriți!
Opriți-vă! Schimbați-vă teologia de vreți ca să fiți mântuiți!”.

4. Tu, Tiatira jertfitoare, ce rabzi, slujești și ai faptele bune
Privește! Izabela-ți fură adevărul, iar tu nu mai poți spune
Că ești cinstită, că ești sănătoasă și fiii tăi trăiesc în armonie
Fiindcă compromisul ți-a-ntunecat trăirea și nu ai bucurie.

Însă mai am în tine, mai am câțiva adevărați creștini
Ce nu-s îngenunchiați de Izabela și nu cunosc satanice-adâncimi.
Acestora le spun: “păstrează cu tărie ce-ați primit căci voi veni,
Și celor ce vor birui pân la sfârșit, cununa vieții le voi dărui”.

5. Cel care are șapte duhuri și ține-n mână cele șapte stele
Se-ndreaptă să-ți vorbească ție care doar numele îți merge.
O, Sardes! Ce a mai rămas în tine când ai fost înșelat cu vorbe
De cei din jur ce-au zis că-s frați și-au spus tot felul de cutumbe?

Acuma ești pe moarte, acum ești în depresii; dorești și-aștepți
Să vezi că se întorc spre tine acei ce-au zis că-s înțelepți.
Dar nu se va-ntâmpla aceasta fiindcă-aceștia spun că-s drepți
De-aceea pocăiește-te, veghează; al Său cuvânt tu să-l accepți!

6. Cel Sfânt, Adevărat și Drept îți spune-acuma Filadelfia:
“Ținând astăzi sus adevărul mulțimi de încercări vei traversa.
Privește! O ușă ți-am deschis și cel ce va intra pe ea,
Va fi păzit și mântuit chiar dacă mulți cu tin’ se vor lupta”.

Tu ai răbdat în suferinți și ai păzit cuvântul Meu
De-aceea voi fi lângă tine în ziua și în ceasul greu.
Când ceasul încercării va veni, iar omenirea s-a ‘ngrozi mereu
Voi dovedi că-s tată pentru tine, că n-ai tăgăduit Numele Meu.

Eu vin curând, dar ce ți-am dat grijește bine.
Cununa slavei și-a neprihănirii gătite-s pentru tine.
Voi scrie numele pe fruntea ta și vei sta lângă Mine
Fii tare! Biruiește! Ca în Noul Ierusalim să locuiești, creștine.

7. Proces, sentință, răzbunare, pedeapsă Laodiceea
Martorul adevărat și credincios pentru tine va păstra.
Tumoarea este-n trupul tău, ai multe boli, nu doar una.
Nenorocit, sărac, orb, gol și ticălos, aceasta-i starea ta.

Nu ești nici rece, nici în clocot, ci ești cum e mai rău
Nici sănătos, și nici bogat, dar tu te-ndrepți spre hău.
Nu recunoști nici goliciunea ta, te crezi erou și zeu
Când vrei dar să te pocăiești și să te-ntorci la Dumnezeu?

Când vrei să-ți cumperi alifie să-ți ungi ochii cu ea?
Când vrei să te îmbraci frumos să porți vesmânt de nea?
Tu ești chemată de Hristos să vii să moștenești Cetatea
Ierusalimul sfânt din cer; de-aceea te ‘ntoarce și fii gata.

Te cheamă Împăratul slavei să stai pe scaun lângă El
Te vrea să fii-n împărăție, de-aceea S-a jertfit ca Miel.
De-aceea nu mai sta, creștine, fără speranță, fără zel
Ci ‘ntoarce-te prin pocăință să moștenești cerul cu El.

De ce vrei ca să mori, amice, de ce-ascunzi necredința ta?
Tumoarea nu se extirpează, ci doar la hotărârea ta.
Nu când dai duhul să șoptești: “vreau în Împărăția Sa”
Nu se mai poate-atunci nimic, ci schimbă-ți azi trăirea ta.

Isus te poate vindeca de virus, cancer sau leucemie
Intoxicații sau microbi, artrită sau orice boala-ar fi să fie.
Deschide ușa ca să intre, vrea să-Și arate slava ție
Chiar duhul tău vrea să-l învie, speranță-n suflet vrea să-ți fie.

Ca să-I cunoști deplin puterea și măreția de-mpărat,
De-aceea a venit din ceruri, de-aceea slava a lăsat.
Să te salveze chiar pe tine, să poți trăi cu-adevărat,
O veșnicie lângă Domnul, lângă eternul Împărat.
Amin.

12.02.2011
Petru Coman - Petroșani
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/71603/sapte-teste-o-analiza-a-vietii-spirituale