Matei 21: 18-22. „Dimnineaţa, pe când Se întorcea în cetate, I-a fost foame. A văzut un smochin lângă drum, şi S-a apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze, şi i-a zis: „De-acum încolo în veac să nu mai dea rod din tine!” Şi pe dată smochinul s-a uscat. Ucenicii când au văzut acest lucru, s-au mirat, şi au zis: „Cum de s-a uscat smochinul acesta într-o clipă?” Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia; ci chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: „Ridică-te de aici, şi aruncă-te în mare”, se va face. Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.” În lumea creştină, dealungul timpului, săptămâna aceasta dinaintea „Marei Jertfe a Mielului lui Dumnezeu, se cheamă: „săptămâna mare”, sau „sîptămâna Patimilor lui Isus”. Şi cu adevărat aceste zile grele, aceste zile întunecate ale omenirii, sunt ultimele cinci zile petrecute de Domnul Isus, Mântuitorul lumii, pe pământ înainte de moartea Sa. Şi spun fără să greşesc că aceste zile sunt cele mai grele în toată lucrarea Sa pe pământ, pentru că Mântuitorul ştia cu lux de amănunt fiecare moment al acestor zile şi ştia clipa morţii Sale, dar şi felul cum aveau să se întâmple, să se deruleze toate evenimentele. O mare povară apăsa sufletul nevinovat al Mielului lui Dumnezeu. Încă din veşnicie, înainte ca să fi fost Creaţiunea, în Sfatul ceresc, Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu a ales să vină, la vremea hotărâtă de Tatăl, pentru ca să moară în locul nostru atârnat pe lemnul Crucii în arşiţa Palestinei. Acolo, în acel Sfat ceresc, s-a hotărât, până în cele mai mici detalii Calvarul Mielului lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Acolo s-a hotărât Calvarul Mielului lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletului tău şi pentru mântuirea sufletului meu. Şi acuma, Domnul Isus, Mântuitorul este atât de aproape de Altarul de jerfă. Doar câteva ceasuri Îl mai despart. Domnul Isus este atât de aproape de acest eveniment unic în univers. Şi iarăşi spun fără să greşesc, că: a fost un eveniment unic în univers, pentru că niciodată până la Domnul Isus şi niciodată de la Domnul Isus încoace nimeni nu s-a jertfit pentru ca lumea să fie mântuită. El este Singurul Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat şi este Singurul Mântuitor al lumii şi în nimeni altul nu este salvare, în nimeni altul nu este mântuire, în nimeni altul nu este eliberare de sub robia păcatului. Ci numai în Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a coborât din cer pentru tine şi pentru mine. Ne aflăm în ziua de luni (în textul pe care l-am citit) şi doar peste patru zile, Mielul lui Dumnezeu avea să fie jertfit odată pentru totdeauna pentru păcatele lumii. O singură jertfă adusă de Dumnezeul cel viu pentru ca oricine crede în El, în Cel ce avea să moară pe Calvar, să nu piară ci să trăiască veşnic. Ioan 3:16 spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea (pune aici numele tău suflete drag), încât a dat pe Fiul Său, pe Singurul Său Fiu ca oricine crede în El, (şi tu şi eu şi oricine din lumea aceasta), să nu piară ci să aibă viaţa veşnică.” Cuvântul Sfânt spune că Domnul: „A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit” Ioan 1:11. Trei ani şi jumătate, Mântuitorul a lucrat fără încetare, zi şi noapte pentru ca să se facă cunoscut poporului Său ca Mesia, ca Unsul lui Dumnezeu. Trei ani şi jumătate, începând cu Botezul în râul Iordan şi până în zilele acestea dinaintea Jertfirii Sale, Fiul lui Dumnezeu S-a luptat cu împotrivirea fariseilor, S-a luptat cu necredinţa poporului, S-a luptat cu forţele întunericului pentru mântuirea omului şi a vorbit nespus de mult şi de frumos despre Împărăţia Cerească al căreea El însuşi este Împăratul, dar nimic nu s-a legat de neamul acesta îndărătnic. Spune Cuvântul Domnului în Mica 7:1 : „Vai de Mine! Zice Domnul, Căci parcă sunt la strângerea poamelor, şi la strângerea bobiţelor după culesul strugurilor: nu mai este nici un strugure de mâncare, nici cea dintâi smochină, dorită de sufletul Meu!” La prima vedere am putea spune că toată truda Domnului Isus a fost în zadar. Am putea spune că lupta Domnului Isus nu şi-a atins scopul. Însă n-a fost aşa fraţi şi surori, pentru că Domnul Dumnezeu nu face nimic, dar absolut nimic fără rost, Domnul, Dumnezeu nu face nimic fără un scop bine determinat, nu face Domnul nimic fără o finalitate bună şi frumoasă. Uitaţi-vă împreună cu mine în Genesa: la sfârşitul fiecărei zile a creaţiei Domnul Dumnezeu S-a uitat în urmă şi S-a bucurat de tot ce făcuse; iar la sfârşitul celor şase zile de creaţie, în cea de-a şaptea S-a odihnit de toată truda, spune Cuvântul Sfânt. Pentru că, „Ceea ce începe Domnul, duce întotdeauna la bun sfârşit.” Şi chiar dacă ai Săi nu L-au primit, spune Cuvântul Sfănt în Ioan cap. 1:12: „Că tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, în Numele Domnului Isus le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” Prin propovăduirea mântuirii, prin Jertfa Sa, Domnul Isus avea în vedere salvarea, avea în vedere eliberarea de sub robia păcatului a tuturor oamenilor de pe faţa pământului, neţinând seama de limba vorbită, neţinând seama de de rasă, sau de culoarea feţei. Pentru că El este Dumnezeul Cel Viu plin de milă şi de îndurare şi nu doreşte moartea păcătosului după cum ne spune Domnul în Ezechiel 18:23. El, Tatăl ceresc L-a dat pe Fiul să moară în locul meu şi în locul tău suflete drag. De aceea vă invit ca, din toată inima să spunem: Preamărit să fie Domnul! Dar, într-o zi ca aceasta, înt-o zi de luni, ultima zi de luni petrecută ca Om între oameni, Domnul Isus cu inima tot mai grea se apropia împreună cu ucenicii Săi de Cetatea Ierusalimului, unde, aşa cum ne spune în Mica, versetul amintit, nu avea să găsească nici o „smochină”, atât de dorită sufletului Său. Doar ramuri goale. Domnul era flămând după neprihănire. Şi atât de mult ar fi dorit Sufletul Domnului Isus să găsească în Ierusalim oameni cucernici, oameni credincioşi lui Dumnezeu, oameni care să-L primească, ca pe Unsul, ca pe trimisul Lui Dumnezeu. Dar, în loc de credinţă, Domnul Isus a fost întâmpinat cu ură, Mântuitorul lumii a fost întâmpinat cu dispreţ, cu batjocoră. Isaia spune în cap. 53:3: Că Domnul era „Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai privirile de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.” „A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit.” Îmi spunea un vas de lucru al Domnului zilele acestea că într-o zi Domnul Isus, a venit la el. Nu am pe nimeni, nu-L am numai pe El îmi spunea sora aceasta, vas de lucru. Şi într-o zi a venit la mine, eram în bucătărie atât de tristă. Şi Domnul meu a stat în faţa mea şi mi-a arătat spatele. Era brăzdat de răni şi plin de sânge. Nu aveai, spunea sufletul acesta, unde să-ţi pui degetul pe spatele Lui. Era plin de răni. Iar faţa Lui era schimonosită de durere, aşa cum spune Isaia. M-am uitat în ochii Lui, spunea vasul acesta şi nu am putut să pătrund adâncimea lor. Erau atât de adânci... Şi m-am gândit că aşa este iubirea Domnului faţă de noi. Aşa este de adâncă iubirea Mielului lui Dumnezeu faţă de mine şi faţă de tine suflete drag. N-u poţi atinge iubirea Lui şi nu poţi vedea adâncimea dragostei Lui. M-am uitat în Scriptură fraţi şi surori şi am găsit în Psalmul 129:3 unde Domnul Isus spune: „ Plugarii au arat pe spinarea Mea, au tras brazde lungi pe ea.” „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă...” Şi noi L-am dispreţuit: „Dacă Eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, atunci mântuieşte-Te pe Tine.” Aşa L-a ispitit şi Satana: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, atunci aruncă-Te jos de pe straşina Templului.” „Toată ziua ei Îmi sucesc cuvintele, spune Mântuitorul în Psalmul 56:5, toate gândurile lor sunt împotriva Mea spre rău.” Trecătorii Îl huleau, clătinau din cap şi ziceau: „Ua, Cel ce dărâmi templul şi-l zideşti în trei zile! Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!” „Ostaşii au împletit o cunună de spini şi au aşezat-o pe capul Mântuitorului, I-au pus o trestie în mâna dreaptă şi apoi îşi băteau joc de El, îngenunchind în faţa Lui ziceau: „Bucură-Te Împărate al Iudeilor.” Însă, nimic din toate aceastea nu afost la voia întâmplării pentru că era proorocit cu o mie de ani înainte prin David, omul după inima lui Dumnezeu, în Psalmul 22: 6-8 unde se spune: „Dar Eu sunt vierme, nu om, am ajuns de ocara oamenilor şi dispreţuit de popor. Toţi cei ce Mă văd îşi bat joc de Mine, îşi deschid gura, dau din cap şi zic: „S-a încrezut în Domnul! Să-L mântuiască Domnul, să-L izbăvească, fiindcă Îl iubeşte!” Credeţi că n-ar fi putut Domnul să se mântuiască? N-ar fi putut Domnul Isus să coboare de pe cruce? I-ar fi fost atât de uşor. Nu piroanele Îl ţineau acolo sus pe Cruce, ci dragostea pe care a avut-o faţă de mine şi faţă de tine suflete drag, aceasta L-a ţinut pe cruce pe Fiul lui Dumnezeu. Da, de mila mea şi de mila ta suflete drag, Domnul Isus a rămas pe cruce pentru că altfel ar fi trebuit să fim noi acolo. Dar din dragoste pentru noi, Fiul lui Dumnezeu a murit în locul nostru. Trupul Său fără viaţă a fost pus într-un mormânt rece, însă de aici a vrut să iasă înviind, pentru ca prin învierea Sa noi să avem viaţă veşnică. Suntem în dimineaţa zilei de luni, pe când Domnul Isus se apropia împreună cu ucenicii de Cetatea Ierusalimului. La o margine de drum întâlneşte un smochin şi pentru că nu găseşte rod în el, îl blesteamă: „În veac să nu dea rod din tine.” Nici lucrul acesta nu era la voia întâmplării pentru că era proorocit în Ezechiel 21:3 unde spune Domnul:”Fiul omului, spune ţării lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, am necaz pe tine, Îmi voi trage sabia din teacă şi voi nimici cu desăvârşire din mijlocul tău pe cel neprihănit ţi pe cel rău.”. Ceea ce înseamnă că de acum Domnul Isus, Mântuitorul Îşi întoarce faţa de la Israel şi se întoarce spre neamuri. Pentru că „A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit, dar tuturor celor ce L-au primit, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” N-a găsit nici măcar o „smochină”, atât de dorită sufletultui Său. Astăzi Acelaşi Isus, care acum două mii de ani intra în Ierusalim cu inima greu împovărată, a coborât la „Betel”, de data aceasta, însă, cu inima bună, pentru că aici suntem adunaţi noi, cei răscumpăraţi în jertfa Sa. Şi aşa cum spune Isaia 53:11 „Sufletul Lui se înviorază.” Dar Domnul Isus mai caută şi astăzi „smochine”, atât de dorite sufletului Său. De aceea te invit suflete drag să-I spui Mântuitorului: Da, Doamne, sunt aici. Vreau să-Ţi găseşti plăcere şi în inima mea. Vreau să fiu un rod bun pe care Tu să-L guşti cu plăcere. Îmi predau astăzi viaţa în mâinile Tale de Domn şi Dumnezeu. Cred în Jertfa Ta. Cred că ai murit şi pentru mine pe Calvar. Amin!