"Apocalipsa Vechiului Testament" - Cartea lui Daniel
Banchetul lui Belsatar
- Capitolul 5 -
Sursa: www.loribalogh.ro
www.resursebiblice.ro
Desi scrisa cu aproximativ 2600 ani in urma, Cartea lui Daniel continua sa ramana cea mai atractiva si fascinanta carte a Vechiului Testament. Este o carte pentru toate varstele si preocuparile, deoarece in ea gasim istorie, profetie, invataturi morale, fagaduinte, dar si intamplari cu rol educativ pentru copii.
Capitolul 5 , intitulat “Ospatul lui Belsatar si luarea Babilonului”, este penultimul capitol istoric al cartii. In el gasim cateva informatii deosebit de pretioase cu privire la imprejurarile in care a cazut Imperiul Neobabilonian, mai exact, ne sunt date fapte ce s-au petrecut in ultima zi, in ultimele ceasuri ale existentei acestui imperiu. Valoarea informatiilor cuprinse in acest capitol este inestimabila, deoarece detaliile nu pot fi gasite in nicio alta sursa istorica sau arheologica.
Daniel 5,1: Primul verset ne introduce direct in mijlocul evenimentelor petrecute in ajunul cuceririi Babilonului de catre persi. Trecusera 25 ani de la evenimentele petrecute si descrise in cap. 4 al Cartii lui Daniel- acea proclamatie universala data de imparatul Nebucadnetar, dupa experienta speciala pe care a avut-o cu Dumnezeu.
In acest timp se petrecusera multe schimbari in impariu. Dupa o domnie destul de lunga si prospera, timp in care Imperiul Babilonian a ajuns la culmea gloriei sale, Nebucadnetar moare, lasand drept urmas la tron pe fiul sau Evil Merodac. Numele acestuia este mentionat de doua ori in Scripturi
(2 Regi 25, 27; Ieremia 52, 31 ), in legatura cu acelasi fapt: scoaterea lui Ioiachin, imparatul lui Iuda, din inchisoare.
Nu cunoastem amanunte despre acest urmas al marelui Nebucadnetar, insa atunci cand Biblia vorbeste de el, aminteste o fapta a sa de bunatate: dupa o detentie de 32 ani ( de la varsta de 18 la 50 ani ), Ioiachin este eliberat si reabilitat de imparatul Babilonului.
Sa fie vorba de influenta lui Daniel asupra noului imparat ? Este posibil ca, dupa ce Daniel a fost numit de Nebucadnetar capetenie a inteleptilor Babilonului, Daniel sa fi primit, printre alte insarcinari, si pe aceea de a se ocupa de educatia fiului imparatului.
Din nefericire insa, Evil Merodac nu domneste decat doi ani, lasand ca succesor la tron pe fiul sau, care la data aceea era inca un copil. Nemultumiti de acest imparat-copil, demnitarii Babilonului se coalizeaza si il ucid pe acesta. Pe tron ajunge unul dintre membrii coalitiei, ruda cu Nebucadnetar, pe nume Nabonid.
Se pare ca in acest timp, din motive pe care nu le cunoastem, Daniel nu a mai stat la curtea imperiala. Cap. 8 al cartii ne spune ca Daniel se afla la Susa, o localitate din estul Babiloniei, in timpul ultimului imparat- Belsatar.
Nabonid, dupa sase ani de domnie la Babilon, schimba capitala imperiului la Tema, in Arabia. Acolo, el se dedica religiei si filozofiei, problemele imparatiei lasandu-le in mana fiului sau Belsatar. Acesta ramane in Babilon in calitate de coregent si comandant al armatelor babiloniene.
Mult timp, istoricii au contestat autenticitatea cap.5 din Cartea lui Daniel pe motivul ca documentele istorice il indica pe Nabonid ca fiind ultimul imparat al Babilonului, in timp ce Biblia il aminteste pe Belsatar ca fiind ultimul imparat. De aici s-au nascut o serie de denigrari ale autenticitatii Bibliei si batjocuri adresate celor ce o iau in serios.
Ultimele descoperiri demonstreaza ca Biblia are deplina dreptate. Nabonid, retras la Tema, in Arabia, unde s-a dedicat religiei si filozofiei, a fost coregent cu Belsatar, fiul sau, pe care l-a lasat in Babilon, in calitate de comandant suprem al armatei.
Cap. 5 ne vorbeste de un banchet urias dat de Belsatar celor o mie de mari demnitari ai imperiului. In ce coditii a dat el un astfel de banchet? In conditiile in care Babilonul era inconjurat de armatele reunite ale mezilor si persilor. Nu stia Belsatar lucrul acesta? Desigur. Tatal sau, Nabonid, pierduse deja o lupta grea, in urma careia a fost nevoit sa cedeze persilor orasul Sippar, aflat la aprox. 80 km. nord de capitala. Dupa aceasta infrangere, Nabonid a fugit, lasand armatele medo- persane sa inainteze, fara piedici, spre capitala. Iar Belsatar, cel care raspundea de apararea capitalei, inchide portile si, in loc sa se pregateasca de asediu, da un mare banchet.
Este ziua de 12 octombrie 539 i.Hr. Sa ne imaginam o sala imensa- sala tronului-, lunga de 52m, lata de 17m si inalta de 18m. Daca am fi avut acces la sedintele conduse de Sadam Hussein, am fi putut sa ne facem o idee despre maretia acestei sali. Incepand cu anul 1987, Sadam si-a tinut sedintele prezidentiale in asa-numita “sala a Babilonului, reconstruita dupa modelul celei antice si incercand sa-i redea gloria de odinioara.
Asadar, in acea ultima seara din istoria Babilonului, se aflau in acea sala imensa cei o mie de dregatori, insotiti de sotiile lor, apoi sotiile si concubinele imparatului, o multime de servitori, paznici, soldati. Sala era impodobita cu tot ce era mai de pret si mai frumos in Babilon. Pe mese- bucatele cele mai alese, mancaruri rafinate, variate, bauturi din belsug. Pretutindeni plutea o atmosfera de chef, presarata cu glume, rasete, bancuri, dans, scene amoroase… Dansatoarele luau mintile celor prezenti, trezindu-le patimile cele mai josnice. Si toate acestea intr-o vreme in care tara era in razboi, iar Babilonul era impresurat.
Nu era acest lucru o sfidare ? Desigur! Era, in primul rand, o sfidare fata de puterea vrajmasului ce se afla la porile cetatii. Belsatar credea in imposibilitatea ca Babilonul sa poata fi cucerit vreodata. Zidurile lui goase, portile de arama si turnurile faceau ca cetatea sa para inexpugnabila. Apoi, era si o sfidare la adresa lui Dumnezeu, caci este imposibil ca Belsatar sa nu fi auzit de la evreii captivi despre profetiile biblice care anuntau caderea Babilonului. Acest eveniment fusese profetizat de Isaia cu doua sute de ani mai inainte, apoi profetia a fost repetata de Ieremia ( Isaia cap. 44- 47; Ieremia cap. 50- 51 ).
Cu toate acestea, Belsatar nu tine cont nici de profetia biblica, nici de realitatea care ar fi trebuit sa-l alarmeze, ci mananca, bea si se distreaza in fata dregatorilor sai ca si cum nimic nu s-ar intampla dincolo de zidurile cetatii. Si imparatul, impreuna cu invitatii sai, mananca si beau, beau si mananca, pana ce mintile lor incep sa pluteasca in vin, iar spiritul de discernamant ii paraseste cu totul.
Daniel 5, 2: “In cheful vinului”, Belsatar poruceste sa fie aduse vasele sfinte ale Templului din Ierusalim, vase de argint si aur, luate ca prada de razboi de Nebucadnetar cu ocazia cuceririi Ierusalimului. Unii au incercat sa motiveze gestul lui Belsatar prin incercarea acestuia de a capata bunavointa lui Dumnezeu. Complet eronat! Gestul imparatului are o cu totul alta motivatie.
In aceste vase dedicate inchinarii lui Iehova, in Templul Sau, Belsatar toarna vinul Babilonului, vin inchinat idolilor. Apoi el ofera aceste vase pline cu vin dregatorilor, sotiilor si concubinelor prezente la petrecere.
Imi imaginez ca Belsatar nu a facut acest lucru avand o fata sobra. Expresia “in cheful vinului” ne sugereaza veselia care-i stapanea pe toti petrecaretii, atunci cand aburii alcoolului consumat le-au umbrit orice urma de respect sfant. Cate glume, batjocuri, insinuari si aluzii la adresa lui Dumnezeu, a Templului din Ierusalim, dar si la adresa poporului Sau aflat in captivitate! Si, in timp ce batjocoreau Numele lui Dumnezeu, ei ii laudau pe idolii lor de argint, de aur, de fier, lemn sau piatra.
Daniel 5, 5: In clipa aceea, degetele unei maini misterioase, apartinand unei fiinte de dincolo de lumea noastra, scriu pe tencuiala zidului, in fata tuturor chefliilor, cateva cuvinte cu caractere mari, vizibile de la distanta, dar neintelese de nimeni.
Dintr-o data, glumele , rasetele, bancurile si batjocurile inceteaza. Paharele cu vin se aud cazand din mainile tremurande. Muzica inceteaza. Dansatoarele fug, iar cei mai slabi de inima lesina. O liniste profunda se asterne acolo unde cu cateva clipe mai devreme era atata veselie.
Daniel 5, 6: Reactia imparatului Belsatar este descrisa sugestiv. Fata i s-a ingalbenit, gandurile i s-au tulburat ( acelea care nu fusesera deja tulburate de alcool ), iar incheieturile soldurilor i s-au desfacut, genunchii izbindu-se unul de celalalt.
De ce toate acestea? Intelegea Belsatar cele scrise pe perete? Cu siguranta ca nu intelegea, insa, constiinta, care a inceput sa se trezeasca, i-a adus convingerea ca mesajul adus de mana cea misterioasa nu continea nimic bun pentru el. Belsatar impreuna cu toti cei prezenti intuiau ca acolo se afla o veste cat se poate de rea pentru ei.
Gandul ca pe peretele salii tronului se afla un mesaj important pentru el, dar pe care nu-l intelegea, il tortureaza pe imparat. Nimanui nu-i plac vestile rele, nimeni nu le cauta, insa daca stii ca s-a intamplat ceva rau si nu stii ce anume, este mai rau decat daca nu ai fi stiut nimic.
Daniel 5, 7-8: “Belsatar a strigat in gura mare” sa vina inteleptii Babilonului ( magii, astrologii, vrajitorii ) pentru a-i descifra scrierea. Este pentru a treia oara in istoria scrisa de Daniel ca acesti intelepti sunt chemati pentru a descoperi imparatului o taina. Si tot pentru a treia oara acesti “intelepti” trebuie sa se recunoasca invinsi. Ei nu numai ca nu pot talcui cele scrise de mana misterioasa, dar nici macar nu pot citi cele scrise.
Oare in ce limba au fost scrise acele cuvinte? Daca ar fi fost vorba de o limba pamanteasca, cu siguranta ca, intr-un imperiu ca Babilonia, s-ar fi gasit un traducator. Se pare ca mesajul era scris intr-o limba cereasca si doar cineva invatat de Dumnezeul cerului ar fi putut sa o descifreze.
Daniel 5, 9- 15: In urma esecului inteleptilor de a descifra mesajul, Belsatar se inspaimanta tot mai tare, devine tot mai palid, iar cei de langa el raman incremeniti. In acest moment intervine imparateasa, probabil vaduva lui Nebucadnetar, cea care-l cunostea atat de bine pe Daniel. In timpul celor sapte ani in care Nebucadnetar fusese izgonit de la tron, ea condusese treburile imparatiei impreuna cu Daniel, in calitatea sa de prim- ministru.
Imparatesa ii aminteste lui Belsatar de existenta acestui Daniel, un om plin de Duh Sfant, care fusese de mare folos in timpul domniei lui Nebucadnetar. Probabil ca Belsatar se lipsise de serviciile lui Daniel si il indepartase de la curte pe acest om prea cinstit, prea corect si credincios si a carui viata era o continua mustrare pentru el.
In aceste momente de criza, Daniel este chemat din nou. Sa ne imaginam scena! Daniel, un batran incaruntit, avand mai bine de 80 ani, fata in fata cu tanarul si elegantul imparat Belsatar, in vasta de numai 36 ani. Unul stapan pe sine si linistit, desi este un prizonier de razboi, in timp ce celalalt este agitat, ingrozit, desi este imparat. Unul care nu se teme de ceea ce va aduce viitorul, celalalt ingrozindu-se in fata necunoscutului.
Este de remarcat faptul ca Daniel nu se mai adreseaza imparatului cu formula respectuoasa ”Vesnic sa traiesti, imparate”, asa cum avea obiceiul. De ce? Desi vorbeste cu cel mai profund respect, Daniel nu-si mai permite ca, din motive de eticheta, sa foloseasca astfel de cuvinte, din moment ce stie ca dupa cateva ore imparatul va fi ucis.
Daniel 5, 16- 17: Oferta lui Belsatar pentru Daniel, in cazul descifrarii mesajului este una deosebit de tentanta. Nu insa si pentru Daniel. “Tine-ti darurile!” este raspunsul pe care orice copil al lui Dumnezeu il va da atunci cand apare tentatia de a face compromisuri morale pentru niste avantaje materiale trecatoare. La urma urmei, ce sa mai faca Daniel cu aceste privilegii, cand el stia ca peste doar cateva ceasuri Babilonul urma sa cada sub stapanirea medo- persilor?
Daniel 5, 18- 24: In demnitatea sa, Daniel nu se grabeste sa descifreze mesajul, inainte de a-i aminti imparatului cateva lectii de istorie recenta, in care protagonist a fost insusi marele Nebucadnetar. Dupa ce ii vorbeste despre mandria acestuia, urmata de pedeapsa cerului si pocainta sincera a imparatului, Daniel i se adreseaza direct lui Belsatar:“Dar tu, Belsatar, fiul lui, nu ti-ai smerit inima, macar ca ai stiut toate aceste lucruri…”
Este de admirat curajul lui Daniel. Inainte de a sti ce mesaj era scris pe perete, el are puterea sa-l mustre pe cel mai puternic om al timpului. De unde acest curaj? Din constienta faptului ca el, inainte sa fie un mare demnitar al unei imparatii pamantesti, era un ambasador al cerului.
Daniel 5, 25- 31: Urmeaza citirea mesajului ceresc si descifrarea lui. Reactia lui Belsatar, dupa ce primeste vestea cea grozava, este surprinzatoare: Se tine de cuvant fata de Daniel si chiar are timp si putere sa faca o ceremonie in care sa-i ofere lui Daniel onorurile regale, desi acesta le refuzase. Daniel este imbracat in purpura- semnul regalitatii, apoi i se pune un lantisor de aur la gat si i se da locul al treilea in imparatie ( probabil este ridicat la demnitatea de coregent, imparatia urmand sa fie condusa de un triumvirat: Nabonid, Belsatar si Daniel ).
Surprinzatoare reactie! Sa primesti vestea ca Dumnezeu a hotarat ceva in dreptul tau, si totusi sa mai ai timp si de ceremonii! Sunt cel putin doua explicatii posibile pentru o astfel de reactie a imparatului: 1. Ori Belsatar era atat de beat incat nu mai realiza grozavia sentintei divine. 2. Ori, intelegand sentinta, prin onorurile oferite lui Daniel, incerca sa capete bunavointa cerului, indepartand pedeapsa.
Chiar in timpul in care Daniel descifra scrierea, armatele medo- persane patrundeau in cetate prin albia secata a Eufratului, cucerind- o fara lupte si fara pierderi. Timpul de har, acordat de cer lui Belsatar, se consumase. Chiar in acea noapte, armatele lui Cirus, conduse de generalul Gobryas, au patruns in palatul in care se dadea banchetul si l-au ucis pe Belsatar, facand sa cada un mare imperiu- Imperiul Babilonian.
Sa ne imaginam sala ospatului dupa navalirea persilor! Pretutindeni se pot vedea trupuri moarte, sange amestecat cu vinul varsat, soldati care jefuiesc, iar deasupra tuturor acestora -mesajul cerului: “Numarat, numarat, cantarit si impartit.”
Capitolul 5 din Caretea lui Daniel este o implinire a unor profetii biblice, rostite cu aproximativ doua sute de ani mai devreme,de catre profetii Isaia, iar mai tarziu, de Ieremia. Acesti profeti, nu doar ca au prezis caderea Babilonului, insa profetiile lor contin si o seama de amanunte legate de acest eveniment:
1. Isaia 45, 1- 3 : Cu mai bine de o suta de ani inainte de nasterea lui Cirus, profetul Isaia, inspirat de Duhul Sfant, vorbeste despre acest viitor imparat persan, care va cuceri Babilonul si va da decretul de eliberare a poporului evreu din robie.
2. Isaia 47, 1. 5. 8. 11: Se profetizeaza un prapad neasteptat asupra Babilonului.
3. Ieremia cap. 50 si 51: Sunt profetizate amanunte cu privire la imprejurarile in care urma sa cada Babilonul. In mod deosebit, este de subliniat Ieremia 51, 39, scris cu circa o suta de ani inainte de implinirea lor:
“Cand vor fi incalziti de vin, le voi da sa bea si-i voi imbata ca sa se veseleasca si apoi sa adoarma somnul cel de veci, ca sa nu se mai scoale, zice Domnul.”
Cat de exact s-a implinit cuvantul profetizat! Aceasta este o garantie ca si profetiile inca neimplinite, se vor implini negresit, la timpul hotarat de Dumnezeu. Sa avem incredre in cuvantul profetic si sa-l studiem cu ardoare, caci:“Avem cuvantul proorociei facut si mai tare, la care bine faceti ca luati aminte, ca la o lumina care straluceste intr-un loc intunecos, pana se va crapa de ziua si va rasari luceafarul de dimineata in sufletele voastre.” 2 Petru 1, 19
Concluzii: Cap. 5 ne vorbeste despre ultima noapte din istoria lui Belsatar, ultima noapte din istoria unui imperiu. Oare cum s-ar fi comportat daca ar fi stiut ca aceea era ultima lui noapte de viata? Ar mai fi dat acel banchet destrabalat, sau ar fi postit? S-ar mai fi distrat cu dregatorii sai, ori s-ar fi rugat impreuna cu ei pentru iertare si izbavire?
Iata un adevar cat se poate de solemn pentru fiecare dintre noi: Pentru orice om va fi o ultima noapte. Va fi un ultim ospat, o ultima lupta, un ultim dans, un ultim film vizionat, o ultima tigara aprinsa, un ultim pahar baut, o ultima noapte… si dupa aceea? Nu ramane decat judecata, teribila judecata alui Dumnezeu, in care, cu o precizie desavarsita, vor fi cantarite toate faptele, planurile, gandurile, vorbele, simtamintele si intentiile noastre.
A existat o ultima noapte pentru Belsatar si demnitarii lui nelegiuiti, nu insa si pentru Daniel, care a supravietuit dezastrului cuceririi Babilonului de catre persi. Mai mult decat atat, Daniel a ramas in sluja de mare demnitar de stat si in noul imperiu ce s-a instalat-Imperiul Medo-Persan. Cata dreptate are fagaduinta divina:
“Cel neprihanit va trai ( va supravietui ) prin credinta lui.” Habacuc 2, 4
Aceasta este fagaduinta cerului pentru copiii lui Dumnezeu care sunt nevoiti sa traiasca inca pe acest pamant nesigur si plin de primejdii de tot felul. Belsatarii moderni se pot ridica, ei pot chefui, pot batjocori Numele lui Dumnezeu si pe cel al poporului Sau credincios, insa Dumnezeu nu se va lasa sa fie batjocorit. Va veni o zi in care, asa cum scrie profetul Maleahi: “Veti vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihanit si cel rau, dintre cel ce-I slujeste lui Dumnezeu si cel ce nu-I slujeste.”
Maleahi 3, 18
Fie ca ultima noapte a acestei lumi sa ne gaseasca in postura lui Daniel, pentru a supravietui sfarsitului acestei lumi batrane si bolnave de atata pacat!
Lori Balogh