Cântarea cântărilor mele
Autor: Paula D
Album: 1
Categorie: Diverse
Iubitul dimineții mele
Răsari și azi ’naintea mea;
În cântul blând de păsărele
Înalță-Ți chipul Tău de stele
Și-arată-mi frumusețea Ta.
Întinde-Ți mâna peste mine
Și dă-mi iubirea Ta de jar;
Ridică-mi fața către Tine
Ca să privesc mai mult, mai bine
În ochii Tăi scăldați în har.
De inima-Ți legată-s tare,
Eu sunt a Ta și Tu al meu,
Dragostea Ta-i atât de mare
Că apele nu sunt în stare
Să-i stingă focu-aprins mereu.
Fă glasul Tău plăcut și dulce
Să îl aud spre asfințit,
Și-n brațe printre crini mă duce
La pieptu-Ți capu-mi să se culce
În somnul cel mai fericit.
Tu, Preaiubitul pe vecie,
Alesul meu cu chip ceresc,
A vieții mele bucurie,
Mă dăruiesc cu totul Ție
Și doar pe Tine Te iubesc!
22 aprilie 2011
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/71929/cantarea-cantarilor-mele