Intrati in lucrare!
Autor: Scurt Daniel
Album: Ferestre spre sufletul meu
Categorie: Slujire
Intrati in lucrare

Se-aud a naturii suspine
În firea ce plânge şoptit,
Căci negura nopţii ce vine
Aduce sfârsitul cu sine
Şi-al dinţilor veşnic scrâşnit.

Durerea pe glob se adună..
Păcatul ajunge la cer,
Azi pofta cea rea e o ciumă
Iar lumea trăieşte-n minciună
Închisă în datini de fier.

Scripturile zac lepadate
Poporul de rane e plin
Desi e robit de pacate
Refuza orice dreptate
Şi soarbe-al satanei venin.

Pe ochi poartă vălul şi ceaţa,
De-aceea el nu va zări
Cuvântul ce-aduce viaţa,
În suflete reci dimineaţa
Şi-o candelă-n nopţi cu stihii.

Intraţi,fraţii mei, în Lucrare
Căci porţile timpului cad
Pe sfânta vieţii cărare
Noi toţi am primit o chemare
Să-I scoatem pe oameni din iad.

Amin
Scurt Daniel, Varias, 23.04.2011
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/71964/intrati-in-lucrare