Tu eşti al meu şi Te iubesc!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Omagiu pentru Isus!
Categorie: Slujire
Tu eşti al meu şi Te iubesc!


Cu cât ascult Cuvântul Tău
Parcă sunt mai nesăţios,
Te ştiu de mult şi-n gândul meu
De-al Tău Cuvânt, eu sunt setos

Mi-e tare drag al Tău Cuvânt
Şi nicicând nu m-aş sătura
Sunt păcătos pe acest pământ
Dar îmi doresc iertarea Ta

Mă străduiesc să lupt mereu,
Al Tău nume să-L onorez
Şi tare-ar vrea sufletul meu
Ca să nu pier, să mă salvezi

Să fac doar ceea ce e bine
Cuvântul Tău să Îl vestesc
Să-Ţi fie milă şi de mine
Căci Ţie vreau să Îţi slujesc.

Dar c-a s-ajung până la Tine
E un drum ce trebuie să-l străbat
Şi totul ce ține de mine
Mă lupt din răsputeri, să fac.

Să fac din viaţa mea iubire
Pentru acei din jurul meu
Să am milă, compătimire,
Totul să fac de dragul Tău

Să fiu milos şi iertător
Cu toţi acei care-mi greşesc
Şi tolerant, îndurător
Să înţeleagă că-i iubesc

Să fiu pentru toţi o lumină
Şi bun exemplu de urmat
Să vadă în a mea inimă
Că-L am pe Domnul Împărat

Să plâng cu cei ce-s necăjiţi
Să râd cu cei ce-s bucuroşi
Milă să am de oropsiţi,
Pizmă să n-am pe norocoşi.

Să îngenunchez şi umilit
Păcatul să-l mărturisesc
Căci pentru mine-ai suferit
Iertare-mi cer şi mă smeresc

Cununa vieţii s-o obţin
Asta-mi doresc, şi-Ţi mulţumesc
În faţa Ta Isus mă-nchin
Cât voi trăi eu Te slujesc.

Eu niciodată fără Tine
Nu aş mai vrea ca să trăiesc
De acum, Tu faci parte din mine
Tu eşti al meu şi Te iubesc.


Amin

Câmpia Turzii, 10 martie 2011
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/72122/tu-esti-al-meu-si-te-iubesc