Mesajul ingerului din ziua invierii
Autor: Stoica Timotei
Album: Diverse
Categorie: Diverse
1 La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.
2 Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea.
3 Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.
4 Străjerii au tremurat de frica lui şi au rămas ca nişte morţi.
5 Dar îngerul a luat cuvântul şi a zis femeilor: „Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus care a fost răstignit.
6 Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul;
7 şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.”
8 Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui.

Matei 28:1-8


Iata-ne trecuti deja de aceste sarbatori Pascale. Totusi, am hotarat sa imi fac putin timp pentru a scrie acest articol, legat de aceasta tema, chiar daca am trecut cu cateva zile de acest minunat eveniment.
Cred ca este foarte important sa privim la mesajul ingerului care le este adresat femeilor in ziua invierii, pentru ca are de-a face si cu noi intr-o mare masura. Daca ar fi sa structurez acest mesaj, acesta ar suna astfel:

  1.  Nu te teme!
  2. Domnul nu e in mormant... EL a inviat!
  3. Vino si convinge-te de invierea Lui!
  4. Spune si altora ca EL e viu

Ma minunez de faptul ca cei care nu ar trebui sa le fie teama, sa fie curajosi... ei(acei ostasi) cad la pamant de frica ingerului. Pentru ca acest scenariu sa nu se repete si in cadrul femeilor, ingerul muta scena pe femei, atunci cand le adreseaza frumoasele cuvinte: "Nu va temeti". Iata o incurajare. Nu te teme. De ce sa nu te temi?
Observ pe paginile Sfintei Scripturi ca oridecate ori sunt asternute aceste cuvinte: "Nu va temeti", respectiv "Nu te teme", sunt insotite de motivul pentru care sa nu te temi. Spre exemplu, proorocul Isaia cand spune sa nu ne temem, ne spune si motivul pentru care sa nu ne temem, si anume ca Domnul e cu noi. In cazul de fata, nu trebuie sa ne temem pentru ca Domnul are putere asupra mortii. Domnul este atotputernic. Domnul a invins ultimul vrajmas despre care Scriptura spune ca va fi invins, si anume moartea. De ce sa nu te temi? Pentru ca Dumnezeu are putere si asupra mortii si El este viu in veci de veci.

Oare asa sa fie? Pentru ca au aparut multi sceptici... pentru ca in istorie urmau sa apara multi altii... pentru ca nici ucenicii nu aveau sa creada la inceput ca Domnul Isus Hristos a inviat... femeilor li se spune sa intre in mormant pentru a se convinge. Trebuie sa te convingi ca El a inviat si ca este viu in veci de veci!

Crezi in invierea Domnului Isus dintre cei morti?
Te afecteaza cu ceva?

Daca da, atunci neaparat trebuie sa implinesti si ultima parte a mesajului ingerului adresat femeilor, si anume: Mergi de spune si celorlalti ca EL e viu. Mai mult decat atat, daca femeilor li s-a spus sa mearga si sa spuna ucenicilor ca se va intalni cu ei in Galilea, noi trebuie sa le spunem oamenilor ca El se va intoarce pe norii cerului.

Nadajduiesc ca aceste scurte cuvinte sa te ajute, sa te incurajeze, sa te mustre(daca este cazul!) si sa te motiveze de a nu sta nepasator fata de chemarea pe care o ai, ca si copil al lui Dumnezeu.

Dumnezeu sa va binecuvanteze!


Stoica Timotei

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/72142/mesajul-ingerului-din-ziua-invierii